Sursă ucraineană: un spion rus a încercat să provoace un dezastru ecologic la Odesa

Publicat: 18 01. 2024, 16:04
Actualizat: 18 01. 2024, 19:10

Presupusul spion a fost acuzat că a încercat să identifice şi să transmită coordonatele depozitelor în care se află substanţe toxice.

Acest lucru a fost făcut cu intenţia de a permite ruşilor să atace astfel de depozite cu rachete şi drone pentru a provoca un dezastru ecologic, susţin ucrainenii.

Potrivit SBU, serviciul de securitate al Ucrainei, presupusul spion rus era student la Universitatea Odesa.

Presupusului informator i s-a cerut „să coopereze în secret în beneficiul Federaţiei Ruse şi să primească un „salariu” pentru asta de la serviciul special rus”, a precizat SBU.

Ancheta continuă şi acuzatul riscă închisoare pe viaţă.