Susținătorii lui Călin Georgescu, la mitingul pro-UE din Piața Victoriei
Sâmbătă, 15 martie 2025 / 18:03:14
Susținătorii lui Georgescu, la mitingul pro-UE din Piața Victoriei
BUCUREȘTI (MEDIAFAX) – Mai mulți susținători de-ai lui Călin Georgescu au fost găsiți de jandarmi în Piața Victoriei, unde are loc, sâmbătă seara, un miting pro-Uniunea Europeană.
„În acest moment, în Piața Victoriei, se desfășoară o adunare publică de protest care întrunește condițiile de organizare și participare impuse de cadrul legal în vigoare, organizată în scopul susținerii apartenenței României la Uniunea Europeană. Precizăm că în zona apropiată au fost identificate persoane care au participat la protestele precedente, susținători ai unui fost candidat la alegerile prezidențiale. Din discuțiile purtate cu organizatorul manifestației publice de astăzi, acesta nu și-a dat acceptul cu privire la prezența unor astfel de persoane în zona de desfășurare”, anunță Jandarmeria Capitalei.
Jandarmii reamintesc că, potrivit legii, organizarea sau participarea la contramanifestații desfășurate în același timp și în același loc cu alte adunări publice, indiferent de modul lor de exprimare, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 de lei la 5.000 de lei.
„De asemenea, facem apel către organizator, reprezentanții acestuia și participanții la adunarea publică de astăzi să nu răspundă provocărilor venite din partea unor persoane cu opinii diferite și să indice forțelor de ordine despre prezența acestora. Totodată, reiterăm faptul că pe traseele care converg către locul de desfășurare a adunării publice sunt instituite dispozitive de prefiltrare, iar jandarmii vor legitima și controla persoanele cu bagaje voluminoase. Această măsură are un caracter preventiv și este adoptată pentru protecția tuturor participanților și a celorlalți cetățeni și are scopul de a preveni introducerea în rândul manifestanților a unor obiecte/ substanțe interzise sau periculoase”, se arată în finalul informării.