Susţinătorii şi opozanţii proiectului minier de la Roşia Montană

Argumentele opozanţilor proiectului sunt în principal de ordin ecologic şi cultural, în timp ce susţinătorii îşi bazează poziţia pe argumente de ordin economic şi social.

Poate cea mai grea lovitură pentru RMGC a venit în 19 iunie 2004, atunci când Academia Română a recomandat "abandonarea" proiectului minier, invocând argumente de ordin tehnic, ecologic, economic şi cultural. Dacă până atunci protestele faţă de acest proiect erau lipsite de greutate, poziţia Academiei Române a fost preluată şi amplificată de vocile critice, devenind în sine o cauză care a mobilizat forţe noi împotriva investiţiei. Poziţia Academiei Române a rămas de-atunci constantă, şi în prezent reprezentanţii forului contestând vehement cu fiecare ocazie intenţia investitorului din Apuseni.

Argumentele Academiei au fost, în special, detalii de ordin tehnic care, în opinia specialiştilor, ar fi crescut pericolele pentru mediu în cazul unor eventuale accidente. Acestea aveau legătură cu procedeul de cianurare pe care compania intenţionează să-l folosească în exploatare şi vizau toate etapele în care apare cianura: de la transport până la evacuarea apei reziduale în lacul de acumulare.

Un alt argument a fost cel de ordin cultural: exploatarea presupune distrugerea unor munţi care conţin importante vestigii din epoca romană.

Academia a criticat şi aspectele economice ale proiectului, pe care l-a considerat încă din 2004 "păgubos" pentru statul român, apreciind că participarea în companie ar fi trebuit să fie invers decât este acum: 80 la sută pentru stat şi restul pentru companie, după exemplul exploatărilor de petrol din alte ţări.

Argumentele contra proiectului s-au dezvoltat în timp, contestatarii punând la îndoială sute de aspecte pur tehnice şi de date statistice care apar în studiul de impact.

Un alt important opozant al proiectului care, la fel ca Academia Română, şi-a păstrat constantă poziţia de-a lungul anilor a fost Ungaria, care şi-a exprimat nemulţumirea faţă de intenţia investitorului încă din 2003, cerând în principiu renunţarea la proiect sau cel puţin analizarea lui în detaliu. Poziţia Ungariei este evident influenţată de catastrofa ecologică de la Aurul Baia Mare din anul 2000, ale cărei efecte, susţin ecologiştii, se mai văd şi astăzi în albia Tisei.

Proiectul minier de la Roşia Montană a fost contestat de ecologişti încă de la momentul la care a fost prezentat ca intenţie, în temeiul cunoscutei adversităţi între verzi şi industria minieră. Cei mai vehemenţi opozanţi ai proiectului din rândul ONG-urilor au fost reprezentanţii Alburnus Maior, o organizaţie înfiinţată în Roşia Montană în urmă cu aproape 15 ani formată din câţiva localnici care se opun proiectului şi de câţiva activişti acologişti români şi străini care şi-au dedicat ultimii ani din viaţă luptei împotriva Roşia Montană Gold Corporation (RMGC). Între aceştia, Stephanie Roth, o fostă laureată a unui Goldman Environmental Prize for Europe şi fost jurnalist al prestigioasei The Ecologist.

Un alt ONG care contestă majoritatea aspectelor de mediu ale proiectului este celebrul Greenpeace, autorul mai multor proteste îmmpotriva autorităţilor care au dat sau au intenţionat să dea decizii favorabile proiectului de-a lungul ultimilor zece ani.

RMGC a avut de-a face şi cu opoziţia multor altor ONG-uri, grupate într-o iniţiativă denumită "Salvaţi Roşia Montană". Cele mai vehemente au fost cele cu profil juridic, care şi-au folosit expertiza în sute de procese intentate companiei de-a lungul anilor. Altele, mai puţin vizibile, s-au limitat la luări de poziţie punctuale prin care sancţionau presupuse "abuzuri" ale statului sau încălcări ale legii în favoarea RMGC, în procesul de autorizare a investiţiei.

Şi Biserica Ortodoxă Română s-a plasat constant împotriva proiectului, argumentul fiind unul de ordin religios. Clerul român este nemulţumit de faptul că realizarea proiectului presupune strămutarea câtorva cimitire şi eventuala distrugere a unor biserici, care vor fi, totuşi, reconstruite. Biserica Ortodoxă Română are un cuvânt extrem de greu de spus în peisajul românesc.

Dintre politicieni, cea mai ambiguă poziţie faţă de proiect au avut-o cei de la UDMR. Pe de-o parte, fostul ministru al Mediului, Korodi Attila, riscând un proces cu miză de milioane de euro, a întrerupt pentru mai bine de doi ani procedura de autorizare a investiţiei din punct de vedere al mediului. Pe de altă parte, în mai multe rânduri în cei aproape 15 ani de când subiectul se discută în România la toate nivelurile, o anumită aripă a politicienilor UDMR a lăsat să se înţeleagă că ar fi de acord, într-un final, cu proiectul, în ciuda opoziţie clare a Ungariei. În acest context poate fi plasată recent-eliberata descărcare de sarcină arheologică a unui masiv din Roşia Montană, document eliberat de Ministerul Culturii condus de liderul UDMR Kelemen Hunor.

O poziţie constant împotriva investiţiei a avut-o şi formaţiunea condusă de Corneliu Vadim Tudor, partid parlamentar până în 2008.

Au existat, de-a lungul timpului şi alţi politicieni români, din diferite formaţiuni, care, conjunctural, s-au plasat împotriva proiectului.

PSD şi PNL nu au avut poziţii explicite şi constante pe acest subiect. În 2002, pe când era în opoziţie alături de PD, PNL anunţa că nu susţine moţiunea simplă iniţiată de PRM împotriva guvernării PSD pe tema proiectului Roşia Montană. Nouă ani mai târziu, PSD, care în 2002 părea că susţine proiectul, îl critică dur, prin vocea liderului Victor Ponta, pe şeful statului, pentru poziţia sa clar favorabilă proiectului, spunând că argumentele acestuia sunt "pentru proşti". Acestei poziţii i se asociază şi PNL.

RMGC va avea o reală problemă, în final, în situaţia în care investiţia este aprobată, cu cei câţiva localnici din Roşia Montană care, în ciuda ofertelor repetate primite din partea companiei în ultimii ani, refuză să-şi vândă proprietăţile. În cazul în care proiectul nu va putea fi declarat de utilitate publică, cei de la RMGC vor fi obligaţi să modifice uşor proiectul, în absenţa dreptului de proprietate asupra terenurilor deţinute de aceştia în localitatea din Apuseni. Cel mai vehement este Eugen David, preşedintele Alburnus Maior, care a avertizat că se va mai auzi de el dacă cei de la RMGC vor primi autorizaţiile necesare.

De cealaltă parte, între susţinătorii constanţi ai proiectului s-au remarcat politicienii democrat-liberali. Cu mai multe sau mai puţine rezerve, aceştia au fost constant pentru exploatarea resurselor de aur şi argint din Apuseni.

Tot de partea companiei a fost atrasă o importantă parte a comunităţii din Roşia Montană. Localnicii, mulţi dintre ei angajaţi de companie în diferite faze premergătoare proiectului, şi-au vândut locuinţele şi terenurile către companie şi s-au mutat în zona în care RMGC intenţionează să strămute întreaga comunitate. Mulţi dintre localnicii care susţin proiectul au devenit consilieri locali în comună, la un moment dat peste două treimi dintre aleşii locali din Roşia Montană aflându-se, în paralel, pe statele de plată ale RMGC.

Ceilalţi localnici care susţin proiectul s-au grupat în mai multe ONG-uri ale căror acţiuni au fost şi sunt finanţate adesea de companie. Între acestea se află Pro Roşia Montană şi Pro Dreptatea.

RMGC a beneficiat de susţinerea mai multor experţi în diferite aspecte legate de proiect, de la specialişti în probleme de mediu la analişti economici de anvergura lui Bogdan Baltazar, cunoscut consultant financiar şi bancher, fost preşedinte al BRD.

În ultimele luni, RMGC a beneficiat de sprijinul explicit al preşedintelui Băsescu, cel care, prin declaraţiile sale în favoarea pornirii exploatării, a readus în atenţia publică proiectul minier din Apuseni. După cele câteva declaraţii ferme ale preşedintelui în acest sens a urmat o vizită a şefului statului la Roşia Montană, acesta dând un semnal important pentru începerea exploatării.

Argumentele susţinătorilor proiectului au fost adesea cele economice: statul câştigă din taxele plătite de companie şi din redevenţă şi oamenii locului se aleg cu locuri de muncă bine plătite. În plus, creşterea preţului aurului, o adevărată explozie în ultimii ani, i-a făcut pe tot mai mulţi să ceară ca, pe fondul crizei, zăcământul să fie exploatat iar banii astfel obţinuţi de stat să fie "introduşi" în economie.

Un alt argument al celor care susţin investiţia este, paradoxal, unul de mediu: compania a dat asigurări că, la finalul exploatării, zona acum extrem de poluată de fosta exploatare minieră comunistă de la Roşia Montană va fi lăsată verde. Însuşi preşedintele a preluat acest argument şi a invitat ecologiştii care se opun proiectului să meargă să vadă "dezastrul ecologic actual" de la Roşia Montană.

(Material realizat de Ovidiu Vanghele, ovidiuv@mediafax.ro)