- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Sute de angajaţi ai Upetrom Ploieşti au pichetat sediul administrativ al uzinei
Sute de angajaţi ai Upetrom Ploieşti, societate pe acţiuni care produce şi repară utilaj petrolier, au pichetat, miercuri, sediul administrativ al societăţii, nemulţumiţi că patronatul nu e de acord cu prelungirea vechiului contract colectiv de muncă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit liderului Sindicatului Liber din cadrul Upetrom Ploieşti, Dumitru Poamă, aproape 700 de angajaţi ai Upetrom au pichetat sediul administrativ al uzinei, nemulţumiţi că patronatul nu este de acord cu prelungirea vechiului contract colectiv de muncă, pe care nu l-a denunţat în termen legal.
Poamă a declarat corespondentului MEDIAFAX că aproximativ 1.300 din cei peste 1.500 de angajaţi ai Upetrom sunt, începând de miercuri, în grevă generală. Angajaţii vin la serviciu, dar nu lucrează, pichetarea sediului administrativ fiind una dintre acţiunile desfăşurate în cadrul acestei forme de protest.
Dumitru Poamă a precizat că angajaţii Upetrom au declanşat greva generală în cursul lunii iunie, însă după două zile de protest greva a fost întreruptă, cu acordul sindicatelor şi al patronatului, pentru începerea negocierilor pe tema prevederilor contractului colectiv de muncă.
Protestul a fost însă reluat miercuri întrucât negocierile au intrat "în impas", spun reprezentaţii sindicaliştilor din Upetrom Ploieşti.
Protestul sindicaliştilor din cadrul Upetrom Ploieşti este generat de faptul că patronatul refuză semnarea unui act adiţional prin care se prelungeşte vechiul contract colectiv de muncă, în condiţiile în care acest contract nu a fost denunţat de către conducerea uzinei în termen legal, a afirmat Dumitru Poamă.
Liderul sindicatului Liber din Upetrom a mai spus că patronatul doreşte renunţarea la acele clauze din contract care prevăd acordarea plăţilor compensatorii în caz de disponibilizări colective.
Contractul încheiat, în 2007, între patronat şi sindicate şi care a fost prelungit prin acte adiţionale până în 30 aprilie 2011, prevedea acordarea a 12 salarii compensatorii în caz de disponibilizări colective parţiale şi acordarea a 36 de salarii compensatorii în caz de lichidare judiciară a uzinei.
"Acum, patronatul vrea ca numărul de plăţi compensatorii să fie stabilit în funcţie de situaţia financiară a societăţii, în momentul în care se fac disponibilizările. Acest lucru e o utopie, pentru că o societate care face disponibilizări colective în mod evident nu are o situaţie financiară bună", a spus Dumitru Poamă.
El a adăugat că sindicaliştii vor, de asemenea, ca patronatul să acorde primele de Paşte, de Crăciun şi de concediu, care sunt prevăzute în contractul colectiv încheiat în 2007, dar a căror plată a fost suspendată anul trecut.
Dumitru Poamă a arătat că patronatul a acordat prime de concediu doar unora dintre angajaţi, din totalul de peste 1 .500 de salariaţi, doar 400 primind prime de concediu.
Dumitru Poamă a precizat că greva generală declanşată de salariaţii Upetrom va continua.
Upetrom Ploieşti este o societate pe acţiuni cu capital integral privat, care produce şi repară utilaj petrolier. Upetrom Ploieşlti, care este fosta uzină "1 Mai", este membră a Upetrom Group.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Alegerile prezidenţiale au fost contestate la CCR. Se cere anularea primului tur
-
Se măreşte salariul minim brut de la 3.700 de lei la 4.050 de lei. De când va intra în vigoare
-
Rusia foloseşte bombardiere transferate din Ucraina în 1999
-
CCR se reuneşte joi pentru a decide în privinţa cererilor de anulare a prezidenţialelor
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO