Noi interdicţii şi recomandări în Braşov. Alte 11 şcoli intră în scenariul roşu
Judeţul Braşov se apropie de 1,5 îmbolnăviri la mia de locuitori, însă unele localităţi au incidenţa de peste 3 la mie. Membri Comitetului Judetean pentru situaţii de urgenţă s-au întâlnit astăzi şi au anunţat noi restricţii şi recomandări. Pe lângă purtarea obligatorie a măştii în zonele aglomerate, DSP recomandă braşovenilor să aibă acest obicei de când ies din casă şi până se întorc în locuinţă. Companiilor le recomandă să decaleze programul angajaţilor ca să nu se intersecteze în număr mare. Sunt interzise evenimentele culturale unde are acces oricine şi sunt permise doar cele cu perimetrul delimitat, unde e un număr restrâns de participanţi cărora li se ia temperatura şi sunt asezaţi la distanţă unii faţă de ceilalţi. Primăria a anunţat că de mâine este obligatorie purtarea măştii pe străzile din centrul istoric, inclusiv dacă te plimbi la baza Muntelui Tâmpa. în plus, trebuie să porţi mască şi în preajma cabinetelor medicale, magazinelor şi băncilor, chiar dacă stai la coadă, afară. Inspectoratul şcolar judeţean a anunţat că de mâine 11 şcoli din judeţ intră în scenariul roşu. Problema este că doar o parte din elevi au acces la lecţiile online.
„Măsura vizeaza 2232 de elevi şi 137 de cadre didactice auxiliare şi nedidactice din 11 unităţi şcolare de pe raza localităţilor Drăguş, Prejmer şi Hălchiu. Susţinerea activităţilor didactice exclusiv online este posibilă pentru toţi elevii din Prejmer având în vedere achiziţia şi distribuirea de tablete de către primăria comunei, înainte de începerea anului şcolar. Pentru celelalte autorităţile publice şi şcolile vor asigura un cadru logistic pentru accesul tuturor elevilor pe perioada scenarului roşu”, spune Valentin Bucur, reprezentant IJS Braşov.