Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, împreună cu structurile teritoriale ale MAI, îl caută pe băiatul în vârstă de 7 ani, rătăcit în zona localităţii Vânători.
Poliţiştii oraşului Chişineu-Criş au fost sesizaţi, sâmbătă, în jurul orei 19.00, de mama copilului, care le-a spus oamenilor legii că fiul ei, Sebastian Ionel Corbei, a plecat, în jurul orei 16.30, de acasă, la o stână din extravilanul localităţii şi nu s-a mai întors.
Băiatul are 1,20 metri înălţime, păr şaten, faţă ovală, constituţie astenică.
Nu se cunoaşte îmbrăcămintea pe care o purta copilul la momentul dispariţiei.
Persoanele care au informaţii ce pot duce la depistarea minorului sunt rugate să apeleze numărul de urgenţă 112 sau să se adreseze celei mai apropiate secţii de poliţie.
Activităţile de căutare au fost declanşate imediat după sesizare, fiind în desfăşurare şi la acest moment, pe o zonă extinsă de 30 de kilometri pătraţi.
Forţele de ordine au fost suplimentate, fiind implicaţi în căutări 47 de poliţişti cu 18 autospeciale, 22 de jandarmi cu 6 autospeciale, 3 câini de urmă, unul aparţinând I.P.J. Arad şi 2 aparţinând I.J.J. Arad, 22 de pompieri cu 4 autospeciale, 10 poliţişti de frontieră cu 3 autospeciale si 2 autospeciale cu camere de termoviziune, 6 poliţişti locali cu 2 autospeciale, 18 pădurari precum şi 120 de voluntari cu autoturisme de teren.
De asemenea, a fost solicitat şi elicopterul M.A.I.