Sute de oameni s-au îmbulzit la deschiderea unui magazin, pentru promoţii la polizoare şi perne: "Nu ştiu pe ce am pus mâna, important e că e la promoţie"

Sute de oameni s-au îmbulzit, joi, la Piteşti, la deschiderea unui magazin, oamenii aşezându-se la cozi încă de la ora 5.00, pentru a beneficia de promoţii la polizoare, perne sau tigăi.

Urmărește
1321 afișări
Imaginea articolului Sute de oameni s-au îmbulzit la deschiderea unui magazin, pentru promoţii la polizoare şi perne: "Nu ştiu pe ce am pus mâna, important e că e la promoţie"

Sute de oameni s-au îmbulzit la deschiderea unui magazin, pentru promoţii la polizoare şi perne: "Nu ştiu pe ce am pus mâna, important e că e la promoţie" (Imagine: Dan Luca/Arhiva Mediafax Foto)

Joi, la Piteşti a fost deschis un al doilea magazin Lidl, în cartierul Prundu, iar zeci de oameni s-au aşezat la intrarea în magazin încă de la ora 5.00, pentru a fi siguri că vor beneficia de promoţii, ei îmbrâncindu-se şi la fisele pentru coşuri.

"Am aflat că produsele se vând la preţ promoţional, iar reducerile sunt de până la 70 la sută. Am stat la coadă şi la fisele pentru coşurile din magazin, că a umblat unul cu fise şi ne-a dat. Ceva, ceva trebuie să apucăm. Sunt polizoare, tigăi, perne, la preţuri reduse, e ofertă bună!", a spus o femeie aflată la coadă.

La ora 8.00, când s-a deschis magazinul, la uşi erau peste 300 de persoane, care s-au îmbrâncit pentru a ajunge mai repede la rafturi.

"Nu ştiu pe ce am pus mâna, important e că e la promoţie, o să văd afară ce e, că aici nu ai unde să arunci un ac. Asta e, bine că am apucat să iau ceva, am venit de la 5.00 dimineaţa", a afirmat un bărbat cu braţele încărcate de cutii, care s-a plâns că produsele cu preţ redus s-au epuizat în câteva minute.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici