Sute de sindicalişti protestează în întreaga ţară
Sindicaliştii au început pichetele de protest la ora 9.00, în faţa sediilor ministerelor Muncii şi Finanţelor fiind câte 50 de persoane. Totodată, sindicaliştii pichetează şi sediile prefecturilor din ţară, solicitând Executivului majorarea salariului minim aşa cum s-a angajat în protocolul încheiat în decembrie anul trecut.
"Confederaţiile sindicale manifestă, astăzi (miercuri – n.r.), pentru aplicarea de către Guvern a angajamentelor deja luate. Noi nu cerem o majorare de salariu, ci să se respecte legea, să fie răsplătită munca", a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu.
Potrivit lui Hossu, un salariu minim de 540 de lei este foatrte departe de coşul minim, în România existând peste 1,3 milioane de persoane asistate social.
Liderul sindical a mai spus că "Guvernul ia decizii aberante" şi că există o lipsă de coerenţă a politicii guvernamentale, în sensul că Executivul aprobă creşteri de preţuri şi în acelaşi timp dă o ordonanţă de Guvern prin care un milion de familii defavorizate vor primi ajutor de încălzire, aceşti bani provenind din sponsorizări ale întreprinderilor care cer creşteri ale preţurilor.
"Păstrarea salariului minim la un nivel scăzut creează evaziune fiscală şi muncă la negru", a adăugat Hossu.
Sindicaliştii confederaţiilor CNSLR Frăţia, Cartel Alfa şi BNS vor picheta sediile celor două ministere şi ale prefecturilor din ţară aproximativ două săptămâni, timp în care pregătesc un miting de amploare în gaţa Guvernului, dacă Executivul nu va aproba până atunci majorarea salariului minim la 540 de lei.