Purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda, a declarat că pompierii au intervenit pentru recuperarea trupurilor celor doi bărbaţi.
„Doi bărbaţi din judeţul Hunedoara şi-au pierdut viaţa, miercuri, în pârâuri cu apă puţin adâncă. Un bărbat de 55 de ani a fost extras din pârâul Luncoiu, de pompierii Staţiei Brad. Al doilea caz, aproape identic, a fost semnalat în localitatea Boşorod. Echipajul de prim ajutor al Detaşamentului Hunedoara a scos din apa rece, dar puţin adâncă, a pârâului Boşorod, trupul neînsufleţit al unui bărbat în vârstă de 52 de ani. Condiţiile în care cei doi bărbaţi şi-au pierdut viaţa vor fi stabilite în urma examenului medico-legal”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.
Poliţia face cercetări în cadrul unor dosare penale pentru moarte suspectă.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu, a declarat că nu sunt suspiciuni de violenţă, iar cauzele celor două decese vor fi stabilite în urma necropsiei.