Tăcerea anticomuniştilor vs. istoria disidentului Iulius Filip: “Erai transformat într-un animal. Aveam 39 de kg”/ Numele lui Iulius Filip, în raportul Tismăneanu

Iulius Filip şi cea mai dură metodă de detenţie- Restrictiva

Iulius Filip s-a născut la 23 aprilie 1947 într-o familie de muncitori din comuna Teremia Marea, judeţul Timiş.  La absolvirea şcolii militare în 1971, a primit gradul de maistru militar clasa a IV-a, fiind angajat la R. 7 A Floreşti Cluj, unde avea să lucreze în 1981.

Problemele sale au început în 1980 când o notă informativă menţiona că Iulius Filip făcea „unele comentarii negative la adresa conducerii de partid şi de stat”. Prima sa manifestare publică împotriva regimului comunist a fost în 26 ianuarie 1981, chiar de ziua lui Nicolae Ceauşescu, când a trimis prin poştă o „scrisoare anonimă cu conţinut necorespunzător. După circa o săptămână, la 6 februarie 1981, maistrul militar a fost identificat ca autorul scrisorii, în cadrul operaţiunii numită “Poetul”.

Iulius Filip avea să fie exclus din partid, iar la 15 martie 1981 a fost trecut în rezervă. După două luni, a solicitat emigrarea în America, prezentându-se în acest sens la ambasada americană din Bucureşti. Totodată, printr-o altă scrisoare adresată lui Lech Walesa, liderul Solidarităţii, s-a „solidarizat” cu dizidenţii polonezi, cerând să fie acceptat ca membru al acestei organizaţii.

Filip a fost arestat la 14 decembrie 1981 şi condamnat apoi la 8 ani închisoare pentru „propagandă împotriva orânduirii socialiste”, pedeapsă redusă apoi la 5 ani şi 4 luni de închisoare, pe care a executat-o în închisorile din Cluj, Bucureşti, Jilava şi Aiud.

Augustin Lazăr, la acea vreme procuror criminalist la Procuratura Alba Iulia, a îndeplinit periodic şi atribuţii privind Comisia de propuneri pentru liberare din cadrul Penitenciarului Aiud, care examina situaţia tuturor condamnaţilor ce îndeplineau fracţia de pedeapsă pentru liberare.

Potrivit datelor prezentate de Antena 3, Lazăr ar fi refuzat eliberarea disidentului anticomunist Iulius Filip, deşi acesta îndeplinea fracţia din pedeapsă.

“Mi s-a făcut o injecţie prin haine neuropaalitică în care sistemul nervos central nu mai comunica cu sistemul nervos periferic. M-au pus pe un pat de fier fără saltea, m-au legat cu lanţurile de la picioare de pat şi cu mâinile m-au legat de capătul patului.

Am stat acolo nu ştiu cât timp, dar nişte deţinuţi care realizau ce se întâmplă şi-au rupt o cămaşă şi m-au mai îngrijit. Când am început să-mi revin şi să realizez ce se întâmplă cu mine, arătam ca un om bolnav de boala lui Parkinson - nu mai controlam niciun membru periferic: ochii se învârteau în cap în toate direcţiile, o mână mergea în stânga, un picior în dreapta. Practic eram inexistent”, povestea Iulius Filip.

În emisiunea “Memorialul Durerii”, realizată de Lucia Hossu-Longin, Filip a vorbit despre drama de după gratiile comuniste şi cum a ajuns dintr-un om normal să cântărească 39 de kg în ceea ce comuniştii reuşiseră să transforme în cel mai negru iad- “Restrictiva”.

“Ea (n.r: soţia) a înţeles ce s-a întâmplat, cu ajutorul unor prieteni s-a reuşit să se contacteze personalul diplomatic, cu ajutorul Europa Liberă s-a comunicat ce se întâmpla la Jilava, după aceea saloanele în care se făceau experienţe pe oameni au fost desfiinţate pentru că practic oamenii au fost mutaţi în celelalte închisori, ca să se piardă orice urmă.

Îmi răscoleşte nişte sentimente dureroase. Restrictiva era un spaţiu izolat faţă de orice. Era formată din 20 de celule (311-331) carantină de 2 săptămâni erai izolat de orice fenomen exterior, oameni, aer, în lanţuri şi cătuşe, fără pat, mâncare. în perete era un cadru metalic şi o placă ce seara se dădea jos şi dormeam pe ea, fără aşternut, fără nimic. Era făcută ca, în orice parte te întorceai, cădeai. Nu aveai drepetul la pătură, dar având din anii ‘62 nişte îmbrăcăminte nefolosită au adus pături vechi, din vremea condamnaţilor. Cu alea ne-am învelit la Aiud în 84. Erau rupte şi pline de sânge, nespălate. Un an nu aveai niciun drept ca persoană. Fără corespondenţă, pachet, vorbitor, cumpărături, hrană, căldură, baie, fără pat, somn, nimi. Erai transformat într-un animal căruia trebuie să îi scurtezi zilele de viaţă, plus bătaie alarme false, batjocură. Acolo unde mor mai mulţi deţinuti m-am intalnit cu Iuga Dumitru, Vasile Pîrvu, Gheorghe Măgureanu Ilie Ion.

Aveam 39 de kg. Nu mai puteam vorbi. Soţia m-a văzut. După Restrictiva, în vară, în ‘84, i-am spus soţiei că nu pot vorbi, să aducă copiii şi a venit cu ei. Din ‘81 arestat, îmi văd copiii în toamna lui ‘84.

(…)

Le-am spus (n.r.: gardienilor) că nu va fi niciun vorbitor, să iasă miliţianul din spatele soţiei şi copiilor şi cel din spatele meu, că altfel nu mai rămâne nimic întreg aici. Şi i-am spus soţiei tot, ce au făcut la Jilava, ce au făcut la restrictivă. Din 5 minute, cred ca a durat 40 şi ceva de minute, securistul care înregista a oprit aparatele, am rămas noi singuri. Toţi erau albi, galbeni, m-au dus pe restrictivă din nou. Când am ieşit soţia mi-a spus că îi zisese comandantul: doamnă, glonţul e al lui. Era Rus Vasile, făcut de dl Constantinescu colonel şi scos în rezervă în ‘97 comandant al închisorii Gherla.

Iulius Filip a fost eliberat din detenţie la 13 aprilie 1987 şi a plecat în Statele Unite. A revenit pentru prirma dată 10 ani mai târziu, în 1997, iar în prezent îşi duce traiul peste hotare.

Din dosarul său de penitenciar reiese că „în timpul executării pedepsei” ar fi „avut o comportare necorespunzătoare”. Pedepsit de mai multe ori, a petrecut primele 12 luni de detenţie în regim restrictiv.

Reacţia lui Augustin Lazăr şi scrisoarea pe numele său “Te întreb, frate române...”

Din închisoare, Iulius Filip i-a scris procurorului Augustin Lazăr, în anul 1986, pe vremea când procurorul era preşedintele comisiei de eliberări de la Aiud:

“Te întreb frate române chiar dacă faci parte din aparatul de represiune – Nu auzi durerea şi oftatul neamului românesc? Nu vezi cum această Ţară bogată şi frumoasă cu un popor harnic a ajuns săracă? La nivelul la care te găseşti care crezi că sînt cauzele? De ce crezi că mă găsesc în închisoare?
După părerea mea cele două închisori Aiud şi Gherla sînt ruşinea Ardealului, României, Europei că să nu spun lumii?
Te-ai întrebat vreodată cîţi fraţi români au trecut pe aici?
Te-ai întrebat vreodată de ce Istoria şi timpul prezent n-au transformat aceste închisori în muzeu? (sau altă destinaţie)”, se arată în scrisoarea publicată de Centrul de Consultanţă Istorică.

Procurorul general Augustin Lazăr a catalogat drept grosolănii declaraţiile potrivit cărora procurorul deschidea sau închidea pe cineva într-un penitenciar. Lazăr nu exclude totuşi ca printre dosare să se fi aflat şi cel al disidentului Filip, dar susţine că totul era calculat matematic.

"Este o grosolănie să spui că procurorul închidea sau deschidea pe cineva în penitenciar, că modifica mandatul de executare a pedepsei la care umbla doar judecătorul. Printre cele 50-60 de dosare, era posibil să fie şi o persoană ca domnul Filip şi condiţiile erau verificate în acelaşi mod la toate persoanele, indiferent de ce condamnare aveau. Procurorul nu avea contact cu condamnatul din penitenciar, iar comisia era la grefa penitenciarului. Îmi exprim regretul pentru drama acestui om despre care acum am auzit, pe care nu l-am cunoscut. Se vede că a suferit nevinovat. El avea o condamnare dată de un tribunal militar şi se afla la Aiud în executarea unei pedepse", a declarat Augustin Lazăr, într-un interviu TV zilele trecute.

Procurorul general a revenit vineri, după ce a fost acuzat de un al doilea fost deţinut, spunând că preşedintele comisiei de propuneri în vederea liberării condiţionate era procurorul delegat al procuraturii judeţene în a cărui rază teritorială se afla penitenciarul şi că participarea sa, ca procuror, în aceste comisii ”era o obligaţie de serviciu, instituită prin lege”, fără ca această atribuţie de serviciu să atragă şi calitatea de lucrător al Securităţii.

El aminteşte că aprecierea comisiei de liberare se fundamentează, ”în trecut, ca şi în prezent, pe existenţa sau inexistenţa rapoartelor de sancţionare disciplinară în dosarul condamnatului, iar exercitarea acestui drept de apreciere în privinţa vocaţiei era şi este suspus examinării instanţei.”

Iulius Filip, victimă în raportul Tismăneanu de condamnare a comunismului

“Dintre mişcările înfiinţate în perioada post-Braşov trebuie amintit sindicatul „Libertatea”, înfiinţat în luna mai 1988 de către şapte foşti deţinuţi de la Aiud, printre care disidentul Radu Filipescu, Gheorghe Năstăsescu (cel care fusese arestat pentru că răspândise manifeste în Bucureşti) şi Iulius Filip (muncitorul care trimisese o scrisoare de solidarizare cu „Solidaritatea” poloneză)”, se arată în Raportul de condamnare a comunismului din România, realizat în anul 2006.

Preşedintele de atunci Traian Băsescu a condamnat regimul comunist din România, în decembrie 2006, în Parlament, ca fiind ilegitim si criminal.

Băsescu şi-a bazat demersal pe raportul întocmit de o comisie prezidentială condusă de politologul Vladimir Tismăneanu şi din care au mai făcut parte, ca membri, Sorin Alexandrescu, Mihnea Berindei, Constantin Ticu Dumitrescu, Radu Filipescu, Virgil Ierunca, Sorin Ilieşiu, Gail Kligman, Monica Lovinescu, Nicolae Manolescu, Marius Oprea, H.-R. Patapievici, Dragoş Petrescu, Andrei Pippidi, Romulus Rusan, Levente Salat, Stelian Tănase, Cristian Vasile, Alexandru Zub.

Acelaşi raport de condamnare a comunismului prevede că: “toate nedreptăţile şi nelegiuirile făcute de regimul comunist trebuie reparate prin legi. De exemplu: foştii activişti comunişti de frunte, foştii conducători ai Securităţii, ai Miliţiei, şi ai Ministerului de Interne, ai “Justiţiei” comuniste, foştii torţionari să nu poată beneficia de pensii peste nivelul minim al populaţiei. Pensia foştilor deţinuţi politici şi a urmaşilor direcţi ai acestora să fie considerabil majorată. Foştilor deţinuţi politici să li se acorde cât mai multe gratuităţi: asistenţă medicală, medicamente, transport urban şi interurban, abonamente radio-TV, costul mediu de întreţinere: căldură, energie electrică, gaz metan, apă, salubritate)”.

Tăcerea anticomuniştilor

Poeta Ana Blandiana vorbea în vremea publicării raportului care condamna comunismul despre importanţa momentului şi ce ar trebui făcut: “Eu nu pot sa va raspund decat din perspectiva mea de om care am pornit sa realizez, impreuna cu colegii mei, Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei. Acesta este format dintr-un muzeu si dintr-un centru de studii, dar scopurile – atat ale muzeului, cat si ale centrului de studii – sunt de fapt educative. Memorialul este, cum se scrie de atatea ori in presa internationala, o institutie unica in felul ei, pentru ca este in acelasi timp de muzeografie, de cercetare si de educatie. Deci, pentru mine, prima dintre recomandari ar fi sa se revizuiasca programa scolara si sa se introduca – prin ore obligatorii – studiul represiunii comuniste. In masura in care generatiile tinere ar intelege despre ce a fost vorba si ce au trait parintii si bunicii lor, consecintele ar fi nu numai morale si intelectuale, dar si politice”, se arăta într-un interviu acordat Revistei 22.

Aceeaşi publicaţie menţiona în 2011, declaraţia Jaroslaw Godun, directorul Institutului Cultural polonez la Bucureşti:  ”În anul acela s-a întâmplat un lucru foarte important: descoperirea unui erou necunoscut, pe numele său Iulius Filip, un ceferist din Cluj, care nu s-a temut în timpul dictaturii ceauşiste să trimită o scrisoare de salut delegaţilor primului congres al Solidarităţii. Pentru gestul său a fost condamnat la ani grei de închisoare. Astăzi, graţie Anei Blandiana, care l-a prezentat delegaţilor Solidarităţii, acest erou necunoscut a fost omagiat de Polonia în anul 2005 şi decorat cu un important ordin de stat. Era cea de-a 25-a aniversare a mişcării Solidaritatea. Dacă nu ar fi fost Sighetul, nu am fi aflat niciodată de existenţa lui Iulius Filip.

Şi preşedintele Klaus Iohannis a vorbit în mod repetat despre condamnarea comunismului şi a abuzurilor petrecute.

„Comunismul a fost un regim oribil, crunt, draconic, şi aceste lucruri nu se pot crea într-un spaţiu, ci numai prin amintiri şi o mică parte se poate transmite prin povestire. Oprimări, jignii, lipsiţi de liberate, aceste lucruri nu se pot imagina în ziua de astăzi, însă ce se poate povesti, este ce evenimente am văzut, am trăit, cum a fost cadrul general.

Cred că spaţiul are valoarea lui, prin faptul că îţi dă un motiv să intri în această discuţie despre vremea comunismului, în România. Epoca a fost probabil cea mai neagră a României şi ororile comunismului nu trebuie uitate, trebuie povestite pentru a nu ajunge în situaţia de a repeta greşeli pe care noi le-am făcut. Comunismul, o greşeală enormă, că nu am făcut-o benevol, asta e altceva, dar modul în care s-a inoculat, o oroare a istoriei moderne, aceste lucruri trebuie povestite”, a spus recent Klaus Iohannnis.

Inspecţia Judiciară s-a autosesizat în cazul Augustin Lazăr.

Totodată, Călin Popescu Tăriceanu i-a cerut preşedintelui să îl revoce pe procurorul general Augustin Lazăr, dar spune că nu a primit niciun răspuns.

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a decis reverificarea procurorului general Augustin Lazăr, după acuzaţiile ce i-au fost aduse în spaţiul public.

Augustin Lazăr a fost numit procuror general în data de 28 aprilie 2016 de către preşedintele Klaus Iohannis, la propunerea ministrului Justiţiei de la acea vreme, Raluca Prună.

Societatea Timişoara, fondată în prima lună după revoluţia din decembrie 1989 de un grup de intelectuali timişoreni, şi care este autoarea Proclamaţiei de la Timişoara, i-a acordat recent procurorului general al României, Augustin Lazăr, premiul "Speranţa" .