Fostul şef al Parchetului Naţional Anticorupţie, Ioan Amarie, cercetat penal pentru ucidere din culpă

Publicat: 28 08. 2011, 12:34
Actualizat: 11 11. 2012, 23:59

Simona Frolu, purtătorul de cuvânt al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a declarat, duminică, că dosarul este de competenţa Parchetului Curţii de Apel Galaţi, având în vedere calitatea actuală de avocat a lui Ioan Amarie.

Potrivit lui Floru, Ioan Amarie este cercetat pentru ucidere din culpă.

Ancheta vizează producerea unui accident rutier în urma căruia a decedat o persoană.

Dosarul a fost înregistrat vineri, a spus purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Galaţi, Codiţă Costel.

Se fac cercetări, se va da o soluţie raportat la datele care vor rezulta din anchetă. Nu putem trage acum o concluzie legat de vinovăţia şoferului”, a spus Codiţă