Accidentul din cartierul Drumul Taberei s-a produs din cauza unui şofer care a vrut să întoarcă pe banda continuă, fiind lovit de o maşină care circula regulamentar din sensul opus, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Ioana Stancu.
Potrivit Ioanei Stancu, accidentul s-a produs în jurul orei 17.30, fiind implicate opt autoturisme, dintre care două aflate în trafic şi şase parcate.
În urma accidentului, şoferii celor două maşini au fost răniţi uşor, iar circulaţia a fost blocată mai bine de o oră pe strada Valea Argeşului, pe sensul dinspre Valea Oltului spre Drumul Taberei, a precizat Ioana Stancu.
La ora transmiterii acestei ştiri circulaţia a fost reluată în condiţii normale.