Tânăr acuzat că şi-a otrăvit bunica fiindcă îl punea la muncă şi nu-l lăsa la televizor, arestat
Potrivit cercetărilor poliţiştilor vasluieni, Mihai Axinte, care locuia împreună cu bunica sa în comuna vasluiană Creţeşti, a turnat o substanţă toxică în vinul dintr-o sticlă din care aceasta a băut ulterior, femeia ajungând la spital în stare gravă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Anchetatorii spun că tânărul a dorit să se răzbune astfel pe bunica sa, în vârstă de 71 de ani, pe motiv că aceasta îl certa adesea şi-l punea să muncească, în loc să-l lase să se uite la televizor.
„Cercetările în acest caz au fost demarate după ce, în urma unui apel la numărul de urgenţă 112, femeia a fost transportată la spital cu ambulanţa, existând suspiciunea de a fi ingerat o substanţă toxică. În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că, în ziua în care a ajuns la spital, victima a consumat băuturi alcoolice în locuinţa sa, împreună cu nepotul şi alţi doi vecini. După plecarea acestora din urmă, tânărul a amestecat o substanţă toxică în vinul rămas într-o sticlă, din care a băut apoi bătrâna”, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Vaslui, Mihaela Ştraub.
Reţinut iniţial pentru 24 de ore, tânărul a fost prezentat, marţi, de către procurorul de caz, în faţa instanţei, cu propunerea de arestare preventivă. În urma materialului prezentat de anchetatori, magistraţii Tribunalului Vaslui au emis pe numele lui Mihai Axinte mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile, sub acuzaţia de tentativă de omor calificat.