Tânăr căutat de autorităţile spaniole pentru tentativă de omor, prins în Argeş
Duminică, în jurul orei 14.00, în urma unor verificări, poliţişti din cadrul Formaţiunii Ordine şi Siguranţă Publică Mioveni, judeţul Argeş, l-au depistat pe raza oraşului pe A.A. (26 de ani), din oraşul Mioveni.
În urma schimbului de date şi informaţii suplimentare prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Poliţiei Române, s-a constatat că tânărul avea emis pe numele său, de către autorităţile spaniole, Mandat European de Arestare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.
A.A. a fost predat poliţiştilor din cadrul Compartimentului Urmăriri – Serviciul Investigaţii Criminale Argeş, pentru întocmirea documentaţiei în vederea extrădării.