Tânăr cercetat după ce a fost prins de două ori la furat în interval de trei ore, la Vâlcea

Un tânăr de 20 de ani din Drăgăşani (Vâlcea) a fost prins în timp ce încerca să fure un autoturism Dacia dintr-o parcare din oraş, iar trei ore mai târziu, după ce a plecat de la Poliţie, unde a fost audiat, el a fost prins după ce reuşise să spargă un apartament de la parterul unui bloc.

Urmărește
15 afișări

Tânărul, care a fost prins de poliţişti în noaptea de joi spre vineri, este cercetat penal pentru furt calificat, urmând să fie dus la Parchet cu propunere de reţinere pentru 24 de ore.

"Tânărul, din municipiul Drăgăşani, a fost prins în flagrant la furat de două ori în aceeaşi noapte. În jurul orei 00.15, un echipaj de poliţie l-a prins pe acesta în parcarea unui bloc de pe strada Tudor Vladimirescu din Drăgăşani, în timp ce încerca să pătrundă într-un autoturism Dacia 1310, cu ajutorul unor chei potrivite. În aceeaşi noapte, după definitivarea cercetărilor, tânărul a părăsit sediul Poliţiei Drăgăşani şi la scurt timp, în jurul orei 03.00, a pătruns, prin escaladarea unei ferestre, într-un apartament situat la parterul unui bloc de pe strada Aleea Trandafirilor, de unde a sustras suma de 55 de lei şi un ceas de mână, în timp ce proprietarul casei dormea", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, subcomisar Adrian Ilicea.

Potrivit acestuia, tânărul a fost prins a doua oară de poliţişti după ce dăduse spargea în apartament.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici