Tânăr dat dispărut în Olt la un an şi jumătate după ce a plecat în Germania

Publicat: 15 11. 2019, 11:38
Actualizat: 15 11. 2019, 11:56

Potrivit unui comunicat transmis vineri de Poliţia Olt, o femeie de 48 de ani din comuna Tufeni, judeţul Olt, a sesizat joi că fiul său, Ciprian Tudor, de 26 de ani, a plecat de acasă în aprilie 2018.

Acesta a sunat-o pe mama sa în august 2018 şi i-a spus că vrea să revină acasă şi că este la muncă în Germania. De atunci, familia nu a mai putut lua legătura cu el.

Tânărul are o înălţime de 1,80 m, constituţie atletică, greutate de 70 kg, părul şaten şi ochii albaştri. De asemenea, el are o aluniţă pe obrazul drept şi o operaţie de femur la piciorul drept.

Cei care au informaţii despre acesta sunt rugaţi să sune la 112.