Tânăr din Corbeanca, împuşcat de un poliţist care venise să aplaneze un conflict

Un tânăr din comuna Corbeanca a fost împuşcat de un poliţist din localitate, în noaptea de marţi spre miercuri, victima ajungând la spital unde a fost operată, informează www.stirileprotv.ro.

Urmărește
13 afișări

Agentul fusese chemat să aplaneze un conflict, după ce tânărul de 29 de ani a sunat de mai multe ori la 112, unde a spus că va înjunghia pe cineva şi a cerut o ambulanţă.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Ilfov, Claudia Burada, a declarat că poliţistul a tras cu arma deoarece a fost ameninţat cu un cuţit şi a fost nevoit să se apere.

Tânărul de 29 de ani a fost împuşcat în abdomen, dar era conştient atunci când echipajul de ambulanţă a ajuns la el.

Victima a fost transportată la Spitalul Elias, unde a fost operată. Mama sa a avut nevoie, de asemenea, de îngrijiri medicale, după ce i-a făcut rău văzându-şi fiul împuşcat.

Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a vedea în ce context s-a petrecut incidentul. Dacă procurorii vor stabili că poliţistul a folosit pistolul pentru a se apăra, tânărul va fi cercetat pentru ultraj.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici