Tânăr la spital după ce i-a căzut un ţurţur în cap în timp ce mergea pe trotuar, la Focşani
Tânărul, Cătălin Mihalcea, spune că mergea pe trotuar, vineri dimineaţă, în dreptul blocurilor de lângă Tribunal, iar la un moment dat de pe acoperişul unui bloc a căzut un ţurţur care l-a lovit în cap.
În urma incidentului, tânărul a ajuns la Spitalul Judeţean „Sfântul Pantelimon” din Focşani, unde a rămas internat, având multiple traumatisme craniene.
„Mă aflam în zona Tribunalului Vrancea, în dreptul blocurilor, pe trotuar, moment în care mi-a picat un ţurţur în cap. Ţurţurul a străspuns căciula pe care o aveam pe cap şi mi-a provocat mai multe răni. Am venit la spital, unde am fost cusut. Am vreo zece copci şi urmează să fac şi o tomografie pentru a vedea dacă am şi alte probleme”, a spus Cătălin Mihalcea.
Administraţia locală spune că obligaţia îndepărtării ţurţurilor de pe imoble revine asociaţiilor de proprietari şi că autorităţile locale pot aplica amenzi celor care nu se conformează, însă până în prezent acest lucru a fost evitat, proprietarii imobilelor fiind doar atenţionaţi referitor la obligativitatea îndepărtării ţurţurilor.
„Obligativitatea îndepărtării ţurţurilor formaţi pe acoperişuri revine, după caz, administraţiilor de proprietari şi persoanelor fizice în cazul locuinţelor individuale. Totodată, reamintim că în caz de pericol iminent de cădere a ţurţurilor de pe clădiri înalte, deţinătorii au obligaţia să ia măsuri de avertizare şi de marcare a perimetrului expus riscurilor”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea, locotenent Florentin Duţă.