Tânăra moartă în trenul deraiat, condusă pe ultimul drum
Tânăra Alexandra Cosmina Dimofte, de 17 ani, care şi-a pierdut viaţa în accidentul feroviar de la Valea Călugărească, a fost înmormântată, miercuri, în Cimitirul Nordic din Focşani, în prezenţa a aproximativ o mie de persoane, slujba fiind oficiată de un sobor de trei preoţi.
Tânăra moartă în trenul deraiat, condusă pe ultimul drum (Imagine: Mediafax Foto)
Aproximativ o mie de persoane, rude, prieteni, colegi, dar şi oameni necunoscuţi, dar impresionaţi de destinul tragic al tinerei au condus-o pe Alexandra pe ultimul drum.
Funeraliile au început la ora 11.00, cu o slujbă oficiată de un sobor de trei preoţi. În jurul orei 12.00, sicriul cu corpul neînsufleţit al tinerei a fost ridicat din capela Bisericii "Sfântul Nicolae Stroe" şi purtat pe umeri până la carul mortuar de patru colegi de clasă ai tinerei. Toţi colegii tinerei decedate au adus coroane cu flori, iar sicriul a fost acoperit cu flori.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Bursă. Statul român ia în considerare posibilitatea de a reveni ca acţionar majoritar al grupului Electrica
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
Un moment emoţionant a fost cel în care cortegiul funerar a făcut o ultimă oprire la Liceu Agricol "Valeriu D. Cotea", unde învăţa Alexandra. Cortegiul funerar a fost întîmpinat de toţi profesorii liceului, în frunte cu directorul Florin Iamandei şi diriginta clasei în care a învăţat Alexandra Dimofte.
"Este o pierdere imensă pentru clasă, pentru colegi, pentru noi toţi. Era un copil deosebit şi ne cerem scuze la ea dacă am mai nedreptăţit-o uneori. Nu o să te uităm niciodată, Alexandra, şi vei rămâne în aminterea noastră aşa cum erai tu. O fată veselă, frumoasă, deşteaptă şi plină de viaţă", a spus diriginta Alexandrei.
De la liceul unde a învăţat tânăra, cortegiul funerar s-a deplasat către Cimitirul Nordic, unde Alexandra a fost înmormântată, în jurul orei 14.30.
Pe traseul pe care s-a deplasat cortegiul funerar, circulaţia a fost complet blocat, iar traficul a fost deviat pe străduţe lăturalnice. Pentru fluidizarea circulaţiei a fost nevoie de intervenţia poliţiştilor de la Serviciul de Poliţie Rutieră.
În memoria Alexandrei Cosmina Dimofte, colegii de clasă au postat pe Internet poze cu aceasta.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO