Tânăra violată la o pensiune din Râşnov consumase alcool şi nu s-a putut apăra
Procurorii braşoveni au stabilit, în cazul violului de la o pensiune din Râşnov, că tânăra de 20 de ani din Republica Moldova era în stare avansată de ebrietate şi nu s-a putut apăra, agresorul profitând de starea fetei pentru a întreţine relaţii sexuale cu aceasta.
Tânăra violată la o pensiune din Râşnov consumase alcool şi nu s-a putut apăra
Potrivit unor surse judiciare, D.N. avea o concentraţie de 0,7 mg/l alcool în aerul expirat.
"În fapt s-a reţinut că în dimineaţa zilei de 04 ianuarie, în jurul orei 4.00, aflându-se într-o unitate turistică din localitatea Râşnov şi profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra, datorată stării avansate de ebrietate, învinuitul a întreţinut cu aceasta raporturi sexuale. În jurul orei 5.00, victima a fost găsită în stare de inconştienţă în curtea unităţii turistice, stabilindu-se că aceasta a căzut de la etajul al doilea al imobilului în care era cazată", se arată într-un comunicat al Parchetului Tribunalului Braşov.
Dosarul în cauză, instrumentat de Parchetul Judecătoriei Zărneşti, a fost preluat, miercuri, de procurorii Parchetului Tribunalului Braşov, "avându-se în vedere circumstanţele cauzei, precum şi lipsa de personal de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărneşti".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
D.N. se află în continuare internată la secţia de neurochirurgie a Spitalului Judeţean Braşov, este conştientă, însă nu-şi aduce aminte ce s-a întâmplat în noaptea de 4 spre 5 ianuarie.
"Pacienta în vârstă de 20 de ani din Republica Moldova cu politraumatism prin cădere de la înălţime este internată pe secţia de neurochirurgie, conştientă, orientată temporo-spaţial, încă amnezică privind circumstanţele în care s-a produs accidentul. Examenul CT şi consultul de chirurgie toracică au evidenţiat multiple contuzii pulmonare, apicale şi axilare bilaterale care sunt supravegheate şi tratate corespunzător", se arată într-un comunicat al Spitalului Judeţean Braşov.
D.N. a fost găsită, în 4 ianuarie, la ora 5.00, pe pavajul din faţa Pensiunii "Tudor" din Râşnov, complet goală şi inconştientă. Ea a suferit un traumatism craniofacial sever, fractură cu înfundare os frontal şi contuzie cerebrală şi pulmonară, potrivit medicilor.
Bărbatul care ar fi violat-o, I.C., făcea parte din grupul de tineri din Republica Moldova care s-au cazat la pensiunea din Râşnov, unde urmau să petreacă Crăciunul pe rit vechi.
Grupul de turişti moldoveni s-a cazat în cursul zilei de marţi şi au consumat alcool până a doua zi dimineaţa.
După ora 04.00, tânăra de 20 de ani a rămas singură în cameră cu bărbatul de 28 de ani, iar după o oră a fost găsită pe pavajul din faţa pensiunii, fiind complet dezbrăcată.
I.C., în vârstă de 28 de ani, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile pentru viol în 6 ianuarie, iar, luni, Tribunalul Braşov a respins recursul acestuia şi cererea de a fi cercetat în stare de libertate.
El susţine că este nevinovat şi că doar "s-a jucat" erotic cu fata. Cu toate că îşi susţine nevinovăţia, bărbatul a refuzat testul poligraf.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO