Tânărul acuzat de uciderea soţiei unui avocat din Braşov a fost arestat

Tânărul reţinut în cazul uciderii soţiei unui avocat din Braşov a fost arestat preventiv, sâmbătă, pentru 30 de zile, pentru omor deosebit de grav, anchetatorii afirmând că acesta este fiul unei foste cliente a avocatului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
7 afișări

Erwin Victor Preşmerean, în vârstă de 21 de ani, a fost dus, sâmbătă, la Tribunalul Braşov, care a dispus arestarea lui preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit avocatului din oficiu Ovidiu Crişan, suspectul şi-a susţinut nevinovăţia, spunând că are probe care să demonstreze acest lucru, şi a făcut recurs la decizia de arestare preventivă.

Preşmerean le-a declarat anchetatorilor că a avut legături cu familia avocatului Victor Teodorescu, însă nu o cunoştea personal pe soţia acestuia.

Anchetatorii au aflat că mama suspectului este o fostă clientă a avocatului.

De asemenea, printre persoanele audiate de procurori se află şi fratele tânărului arestat.

Preşmerean locuia fără forme legale în Braşov, împreună cu mama şi fratele său.

Tânărul a fost arestat în urma amprentelor care s-au găsit în apartamentul soţilor Teodorescu, însă el îşi susţine nevinovăţia şi a refuzat să îi fie prelevate probe biologice.

"Din probele administrate în cauză până în acest moment a rezultat că în 29 martie, în jurul orelor 16.30-17.00, Erwin Victor Preşmereanu, aflându-se în
locuinţa Violetei Teodorescu, a agresat-o pe aceasta, utilizând un cuţit şi un corp dur, alungit, producându-i 40 de leziuni la cap şi la gât, în urma cărora s-a avut loc decesul acesteia", a spus purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Braşov, Monica Munteanu.

Potrivit acesteia, nu sunt indicii care să arate că ar fi vorba despre o crimă la comandă sau care ar avea legătură cu lumea interlopă.

Tânărul a fost reţinut de procurorii Parchetului Tribunalului Braşov vineri seară, pentru 24 de ore, sub acuzaţia de omor.

El se afla în timpul unei condamnări cu suspendare, sub supraveghere. Astfel, în 2008, Erwin Victor Preşmerean a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri.

Violeta Teodorescu, în vârstă de 45 de ani, soţia unui avocat din Braşov, a fost găsită moartă în locuinţa sa, marţi seară.

Ea a fost înjunghiată cu un cuţit de 25 de ori în gât, iar la cap avea 15 lovituri cu un corp dur. Cea care a chemat Poliţia a fost vânzătoarea din magazinul aflat perete în perete cu bucătoria soţilor Teodorescu, femeia declarându-le anchetatorilor că din locul unde se afla nu a avut posibilitatea să vadă cine a intrat sau a ieşit din curtea vecinilor.

În urma cercetărilor, anchetatorii au stabilit că din locuinţa soţilor Teodorescu nu a dispărut niciun bun de valoare. Ahetatorii au găsit doar unul dintre obiectele cu care femeia a fost atacată, respectiv un cuţit de bucătărie. De asemenea, s-a stabilit că nu au existat urme de forţare ale uşilor de acces sau ale ferestrelor. Acestea erau închise, dar nu încuiate, fiind posibil ca femeia să fi lăsat uşa descuiată sau ca agresorul sau agresorii să fi intrat cu chei potrivite.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici