Tânărul care a furat 7.000 lei de la o agenţie de pariuri din Craiova,ameninţând cu pistolul,reţinut

Tânărul care, vineri seara, a jefuit o casă de pariuri din Craiova, ameninţând cu un pistol, a fost reţinut pentru 24 de ore, sâmbătă seara, urmând să fie prezentat unei instanţe cu propunerea de arestare preventivă.

Urmărește
4 afișări

Tânărul în vârstă de 24 de ani a fost audiat, timp de mai multe ore, de poliţişti după ce, sâmbătă după-amiază, a fost identificat.

”B. Mădălin în vârstă de 24 ani, din Craiova, a fost reținut pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, mâine urmând să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Gîrd.

După ce l-au identificat pe individ, polițiștii au făcut o percheziție la locuinţa sa, găsind un pistol, întreaga sumă de bani furată şi o pereche de mănuşi.

Potrivit IPJ Dolj, pistolul nu era unul letal.

”Prejudiciul a fost recuperat în totalitate. Pistolul este neletal, din categoria celor nesupuse autorizării”, a mai declarat reprezentantul IPJ Dolj.

Bărbatul a intrat într-o agenţie de pariuri din oraş şi, ameninţând cu un pistol, a reuşit să fugă cu suma de 7.000 lei.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Gîrd, declara că agenţia de pariuri este situată în centrul municipiului Craiova, iar bărbatul a reuşit să plece cu toţi banii încasaţi vineri seară, suma de 7.000 lei.

”Vineri seară, în jurul orei 22.45, polițiștii au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că un bărbat a pătruns într-o agenție de pariuri din centrul orașului şi, sub amenințarea unui pistol, a solicitat angajatei banii încasați. Polițiștii s-au deplasat urgent la fața locului, stabilind că un bărbat a pătruns în agenţie și sub amenințarea unui pistol a sustras suma de 7.000 lei și a fugit”, afirma reprezentatul IPJ Dolj.

Angajata agenţiei nu a fost rănită.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici