Tribunalul Prahova a decis, miercuri, ca tânărul în vârstă de 22 de ani, care marţi a înjunghiat o profesoară în faţa cancelariei Liceului „Spiru Haret” să fie arestat preventiv. El este cercetat pentru tentativă de omor.
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată la instanţa superioară.
Directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Florin Puşcariu, a declarat, miercuri, că profesoara de matematică a fost adusă în stare gravă, în şoc hemoragic, cu o sângerare mare. Starea dascălului este acum stabilă, fiind internat în secţia ATI.
„Este pe ATI internată. Acum este stabilă hemodinamic, conştientă, a fost detubată. În timpul operaţiei s-a constatat că lama cuţitului a afectat mai multe organe interne. A venit în stare gravă, în şoc hemoragic”, a declarat Puşcariu.
Profesoara, soţia unui judecător de la Judecătoria Ploieşti, a fost înjunghiată, marţi, la Liceul „Spiru Haret” din oraş, de către un fost elev, în vârstă de 22 de ani, care fusese exmatriculat. Tânărul a reuşit să intre în şcoală profitând de faptul că pe poarta unităţii a intrat un grup mare de elevi, iar paznicul nu l-a putut observa.
Potrivit IJJ Prahova, asupra tânărului s-au găsit un cuţit de bucătărie cu lama de 10 centimetri, un topor, un patent, o foarfecă, o sticlă în care erau cuie. Totodată, asupra tânărului a fost găsită şi o sticlă cu ţuică.