Tânărul din Craiova care a încercat să se sinucidă pentru că a picat bacalaureatul va fi operat

Tânărul din Craiova care a încercat să se sinucidă, aruncându-se de la etajul al patrulea al blocului în care locuieşte, după ce s-a certat cu părinţii din cauza rezultatelor la bacalaureat are traumatism cranio-cerebral şi facial, precum şi fractură la coloană, el urmând să fie operat.

Urmărește
3 afișări

"Tânărul a fost adus la spital duminică. Are un traumatism cranio-cerebral minor, traumatism facial şi toraco-abdominal, fractură la coloana vertebrală şi la călcâi şi va fi operat", a declarat luni, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Spitalului Bagdasar Arseni, medicul Florian Bica.

Răzvan Marinel C., elev al Grupului Şcolar Industrial "CFR" Craiova, specializarea tehnician de telecomunicaţii, a încercat să se sinucidă sâmbătă seară, aruncându-se de la etajul al patrulea al imobilului în care locuieşte cu familia sa. Tânărul ar fi recurs la acest gest în urma unei discuţii în contradictoriu cu părinţii săi, care i-ar fi reproşat că a picat bacalaureatul.

"Discuţiile pe care atât medicii de la SMURD, cât şi cei din Unitatea de Primiri Urgenţe le-au purtat cu aparţinătorii au relevat faptul că băiatul a încercat să se sinucidă din cauza unei discuţii cu părinţii săi, mai precis cu tatăl său, după ce a picat examenul de bacalaureat”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Craiova, medicul Cristina Geormăneanu.

A doua zi de la internare, pacientul a fost transferat la Spitalul Clinic Bagdasar-Arseni din Bucureşti.

Tânărul a picat bacalaureatul după ce a luat nota 5 la limba şi literatura română, 3,60 la matematică şi 2,70 la biologie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici