Tânărul din Craiova care a vrut să se sinucidă pentru că a picat Bac-ul sta în spital peste o lună
Tânărul din Craiova care a vrut să se sinucidă aruncându-se de la etajul al patrulea al blocului în care locuieşte, după ce s-a certat cu părinţii pentru că a picat bacalaureatul, va sta în spital peste o lună, din cauza multiplelor traumatisme şi fracturi suferite.
"Este vorba despre o perioadă îndelungată de spitalizare. Din nefericire, sunt multiple traumatisme şi fractură de coloană vertebrală şi de călcâi .Trebuie restabilit, apoi planificate operaţiile", a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Spitalului Bagdasar-Arseni din Capitală, dr. Florian Bica.
Tânărul, care a fost adus duminică la spitalul din Capitală, are un traumatism cranio-cerebral minor, traumatism facial şi toraco-abdominal, fractură la coloana vertebrală şi la călcâi şi trebuie supus unor intervenţii chirugicale, a mai spus Bica.
Răzvan Marinel C., de la Grupului Şcolar Industrial "CFR" Craiova, specializarea tehnician de telecomunicaţii, a încercat să se sinucidă sâmbătă seară, aruncându-se de la etajul al patrulea al imobilului în care locuieşte cu familia sa. Tânărul ar fi recurs la acest gest în urma unei discuţii în contradictoriu cu părinţii săi, care i-ar fi reproşat că a picat bacalaureatul.
"Discuţiile pe care atât medicii de la SMURD, cât şi cei din Unitatea de Primiri Urgenţe le-au purtat cu aparţinătorii au relevat faptul că băiatul a încercat să se sinucidă din cauza unei discuţii cu părinţii săi, mai precis cu tatăl său, după ce a picat examenul de bacalaureat”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Craiova, medicul Cristina Geormăneanu.
Tânărul a picat bacalaureatul după ce a luat nota 5 la limba şi literatura română, 3,60 la matematică şi 2,70 la biologie.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO