UPDATE: 15.40 Un tânăr în vârstă de 21 de ani, prieten de băutură al bărbatului de 46 de ani, găsit mort pe stradă în localitatea Strejeşti, judeţul Olt, a fost reţinut, sâmbătă după-amiaza, el fiind bănuit de crimă. Suspectul era sub control judiciar într-un dosar în care este acuzat de furt.
Surse apropiate anchetei au declarat, pentru MEDIAFAX, că cei doi bărbaţi au consumat băuturi alcoolice, într-un bar din Strejeşti, până aproape de ora 3.00 dimineaţa, când au fost daţi afară de barman.
Cei doi au mers la domiciliul tânărului în vârstă de 21 de ani, existând martori care susţin că, în jurul orei 5.00, între bărbaţi a izbucnit un conflict, deoarece s-a auzit gălăgie.
Bărbatul de 46 de ani a fost, ulterior, găsit mort pe stradă, în apropiere de casa suspectului, iar cadavrul prezenta două tăieturi în zona gâtului, dar şi la ceafă şi în piept.
Potrivit oamenilor din localitate, tânărul era cunoscut drept consumator de alcool, dar şi pentru faptul că purta cuţit asupra sa.
Suspectul a fost reţinut de procurori, după mai multe ore de audieri. El nu şi-a recunoscut faptă, dar toate dovezile indică faptul că el ar fi autorul crimei.
„Este vorba despre un omor la Strejeşti, victimă fiind un bărbat în vârstă de 46 de ani, din localitate. Este procurorul la faţa locului, care conduce ancheta. Deocamdată, autorul este necunoscut. Crima s-a produs prin folosirea unui obiect ascuţit-înţepator”, a afirmat reprezentantul IPJ Olt.
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Anca Anuţa, a declarat că victima a fost găsită înjunghiată, pe o stradă din comuna Strejeşti.
„Autorul este încă necunoscut. Nu ştim cum s-a întâmplat, facem cercetări. Victima, un bărbat în vârstă de 46 de ani, a fost găsită în stradă”, afirmase anterior procurorul.