Tânărul împuşcat de poliţişti a murit la spital - VIDEO

Tânărul rănit în urma incidentului care a avut loc, sâmbătă, la Brăila, când poliţiştii au făcut uz de armă pentru a opri o maşină, a murit, duminică la prânz, la Spitalul de Urgenţă "Sfântul Apostol Andrei" din Galaţi, unde fusese dus în comă.

Urmărește
248 afișări
Imaginea articolului Tânărul împuşcat de poliţişti a murit la spital - VIDEO

Tânărul împuşcat de poliţişti a murit la spital (Imagine: Captură video)

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă "Sfântul Apostol Andrei" din Galaţi, Nicolae Bacalbaşa, a declarat că tânărul a murit în jurul orei 12.30 din cauza leziunilor grave suferite.

Potrivit acestuia, tânărul a fost operat sâmbătă seară, însă starea sa nu s-a îmbunătăţit după intervenţia chirurgicală.

Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, a ajuns, sâmbătă, în comă de gradul al patrulea la Spitalul de Urgenţă "Sfântul Apostol Andrei" din Galaţi, având o "plagă cerebrală împuşcată", după ce a refuzat să oprească la semnalele poliţiştilor care urmăreau o maşină în care s-ar fi aflat un urmărit internaţional.

Oamenii legii au folosit armamentul din dotare, trăgând mai multe focuri de armă în plan vertical, dar şi către pneurile maşinii. Unul dintre gloanţe a ricoşat dintr-o roată, iar bărbatul, care se afla la volanul maşinii, a fost lovit în cap de glonţ.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al judeţului Brăila au susţinut că au făcut uz legal de armă, precizând însă că urmăritul pe care îl căutau nu se afla în acea maşină asupra căreia s-a tras.

Video Stirileprotv.ro

Într-un comunicat de presă al Poliţiei Judeţene Brăila se arată că sâmbătă, în jurul orei 14:00, poliţiştii de la Inspectoratul General al Poliţiei Române şi cei de la Serviciul de Investigaţii Criminale Brăila au acţionat pentru prinderea lui Giulian Dumitraşcu, de 33 de ani, din Brăila, care era urmărit internaţional, pe numele său existând un mandat de arestare european emis de autorităţile italiene, pentru omor deosebit de grav pe teritoriul acestui stat.

În urma cercetărilor, oamenii legii au descoperit că persoana urmărită mergea de regulă cu un anumit autoturism, însoţită de alte persoane.

Sâmbătă, în momentul care au depistat maşina în trafic, poliţiştii au pornit în urmărire, fără să ştie dacă în maşină se afla şi cel căutat şi fără să-şi poată da seama de acest lucru, pentru că geamurile autoturismului erau fumurii.

"S-a încercat blocarea maşinii, însă şoferul nu s-a supus somaţiei legale de a opri autoturismul şi a tamponat cu intenţie maşina în care se aflau poliţiştii, ulterior tamponând şi maşina Poliţiei din spatele acesteia, încercând astfel să scape. Poliţiştii au tras focuri de armă în plan vertical pentru a-l determina să oprească maşina, apoi în pneurile autoturismului deoarece acesta nu s-a supus somaţiilor legale. Unul dintre gloanţe se pare că a ricoşat dintr-un pneu şi a pătruns în autoturism, rănindu-l în zona capului pe şoferul maşinii, Sorin P., de 30 de ani, din Brăila, cunoscut de poliţişti ca făcând parte dintr-o grupare infracţională. De asemenea, în autoturism se mai afla şi Ionuţ S., de 19 ani, din aceeaşi grupare", se arată în comunicatul de presă transmis de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Brăila.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici