Tânărul suspectat că şi-a ucis soţia şi al cărui trup a fost găsit în Dunăre, identificat de părinţi

Bogdan Mitu, tânărul din Cernavodă care se presupune că s-a sinucis după ce şi-a omorât soţia, în 3 ianuarie, a fost identificat de către părinţi, vineri, după ce trupul acestuia a fost scos din apele Canalului Dănăre - Marea Neagră, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
41 afișări

Potrivit comandantului Poliţiei Cernavodă, comisarul-şef Emilian Nicolae, trupul lui Bogdan Mitu a fost scos la mal, iar criminaliştii, coordonaţi de procurorul de caz au început să facă măsurătorile.

Asupra acestuia au fost găsite un set de chei, portofelul în care avea actele personale şi ale maşinii şi aproximativ 30 de lei, precum şi telefonul mobil.

"El a fost identificat chiar de către părinţi, care au venit imediat ce au aflat vestea", a precizat comisarul-şef Emilian Nicolae.

Trupului lui Bogdan Mitu, tânărul din Cernavodă care se presupune că s-a sinucis după ce şi-a omorât soţia, în 3 ianuarie, înecând-o în apele Canalului Dănăre - Marea Neagră, a fost descoperit, vineri dimineaţă, în acelaşi loc în care a fost găsit şi corpul Gabrielei Mitu.

Comandantul Poliţiei Cernavodă, comisarul-şef Emilian Nicolae, a fost cel care a găsit cadavrul tânărului, vineri dimineaţă, în jurul orei 07.50.

"Făceam un rond prin oraş în drumul meu spre serviciu şi, trecând prin zona respectivă, am văzut corpul lui Bogdan Mitu plutind pe apă. Era aproape în acelaşi loc în care a fost găsit şi cadavrul soţiei sale", a declarat şeful Poliţiei Cernavodă, care a mai precizat că trupul bărbatului a ieşit la suprafaţă după ce vremea s-a încălzit, iar temperatura apei a crescut.

Bogdan Mitu a fost dat dispărut în 3 ianuarie, după ce soţia acestuia, Gabriela Mitu, în vârstă de 22 de ani, a fost găsită înecată în Dunăre, la Cernavodă. Anchetatorii au stabilit că tânăra a fost omorâtă, iar principalul suspect în acest caz a fost soţul acesteia, Bogdan Mitu.

O zi mai târziu, în 4 ianuarie, cadavrul Elenei Garoafă (55 de ani), mama Gabrielei Mitu, a fost găsit într-un şifonier din locuinţa femeii. Ulterior, sub un pat, în beciul casei din locuinţa familiei a fost găsit şi cadavrul tatălui tinerei din Cernavodă, Petre Garoafă (62 de ani).

Concluziile medicilor legişti arată că părinţii Gabrielei Mitu au fost ucişi cu 25-30 de lovituri de cuţit.

Dublul asasinat a fost asumat de către Giani Deli-Iorga (30 de ani), prietenul din copilărie al lui Bogdan Mitu.

Giani Deli-Iorga le-a declarat anchetatorilor că în momentul comiterii crimelor era băut şi că a mers acasă la părinţii fetei după ce prietenul său, Bogdan Mitu, l-ar fi anunţat că vrea să se sinucidă de supărare că soţia sa intenţionează să-l părăsească. El ar fi mers acasă la Elena şi Petre Garoafă încercând să-i convingă să intervină pe lângă Gabriela Mitu ca tânăra să renuţe la intenţia ei de a divorţa de Bogdan. Acolo s-ar fi luat la ceartă cu Petre Garoafă, acesta l-ar fi ameninţat cu un cuţit, iar într-un moment de furie l-ar fi dezarmat şi apoi l-ar fi omorât. Ulterior, ca să-şi ascundă fapta, s-a hotărât să o omoare şi pe Elena Garoafă

În 6 ianuarie, Giani Deli-Iorga a fost arestat preventiv pentru omor deosebit de grav şi tâlhărie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici