Ţara care devine liderul european în materie de vaccinare după o campanie de sănătate publică. Cine este ”eroul” care a stimulat populaţia să se vaccineze
Aproximativ 83% din populaţia Portugaliei a fost deja vaccinată complet anti-Covid-19 şi 86% a primit cel puţin o doză, ceea ce înseamnă că ţara are acum una dintre cele mai ridicate rate de vaccinare din lume, alături de Emiratele Arabe Unite şi Singapore.
„Ceea ce contează este vaccinarea unui număr suficient de persoane pentru a proteja întreaga populaţie”, a declarat Gouveia e Melo în cadrul unei conferinţe de presă. „A fi primul, al doilea sau al treilea în lume nu este important”.
El a declarat că este încrezător că 86% din cei 10,3 milioane de locuitori ai Portugaliei vor fi complet vaccinaţi până la sfârşitul lunii septembrie, potrivit Financial Times.
Experţii în domeniul sănătăţii atribuie succesul vaccinării din Portugalia cooperării constructive dintre medici, armată şi oficialităţile locale.
Pedro Simas, directorul executiv al Institutului de cercetare biomedicală Católica din Lisabona, consideră că adeziunea puternică a populaţiei la program îşi are rădăcinile în primul plan naţional de vaccinare din Portugalia, în 1965. „Acesta a avut un succes extraordinar, iar de atunci oamenii au înţeles şi au avut încredere în beneficiile vaccinării”, a spus el.