Preşedintele Societăţii de Medicină de Familie (SMF) Dolj, Mirela Profir, a declarat, miercuri seară, pentru corespondentul MEDIAFAX că în urma unei întâlniri a medicilor a fost luată decizia să nu se semneze contractul cu CJAS, care ar urma să intre în vigoare de la 1 aprilie, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„În condiţiile legislative actuale nu putem semna contractul cu CJAS. Punerea în aplicare a noului contract-cadru pe care ni l-au propus Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională conduce la falimentul cabinetelor de medicină de familie şi, implicit, la falimentul medicinei primare”, a declarat Mirela Profir.
Potrivit sursei citate, câteva zeci de medici de familie vor ajunge, joi, la sediul DSP Dolj pentru a depune cereri pentru eliberarea unor documente necesare la dosarul de emigrare.
„Astă seară (miercuri – n.r.), am avut o şedinţă a SMF în urma căreia s-a decis să ne depunem actele pentru emigrare. Şi aşa dăm faliment, dacă nu semnăm contractul cu casa. Mâine (joi – n. r.) vom fi la DSP să depunem cerere pentru eliberarea certificatului de medic specialist în format nou”, a mai spus medicul Mirela Profir.