Prima pagină » Social » Târgovişte: Un muncitor a murit sub un mal de pământ în timp ce lucra la canalizare

Târgovişte: Un muncitor a murit sub un mal de pământ în timp ce lucra la canalizare

Un muncitor care lucra împreună cu alţi colegi la o conductă de canalizare din Târgovişte a murit, miercuri, după ce a rămas prins sub un mal de pământ care s-a prăbuşit peste el, acoperindu-l aproape în întregime.
Târgovişte: Un muncitor a murit sub un mal de pământ în timp ce lucra la canalizare
Liliana Micu
23 mart. 2011, 10:41, Social

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, maior Eduard Ţelea, bărbatul, în vârstă de 26 de ani, a fost scos de sub malul de pământ de către pompieri.

„Am fost anunţaţi despre acest accident de muncă prin 112, iar la faţa locului s-au deplasat pompierii, care în câteva minute au reuşit să îl scoată la suprafaţă pe tânăr”, a spus Ţelea.

Potrivit acestuia, muncitorul nu mai avea semne vitale şi s-a încercat fără succes resuscitarea sa, fiind declarat decesul.

La faţa locului urmează să ajungă poliţişti şi reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmboviţa pentru a stabili cauzele producerii accidentului de muncă.