- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Tăriceanu a mers la mina Petrila
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a plecat, duminică seară, de la mina Petrila, fără să facă vreo declaraţie şi fără să spună unde merge, afirmând doar că, tot ce a avut de declarat, a declarat în faţa Spitalului de Urgenţă din Petroşani.
Tăriceanu a mers la mina Petrila
Tăriceanu a spus doar că a declarat tot ce a avut de declarat în faţa Spitalului de Urgenţă din Petroşani.
Unii dintre oamenii adunaţi în curtea minei de la Petrila au rămas acolo, în timp ce alţii au mers către podul care duce către mină, unde tot mai mulţi localnici aprind lumânări în memoria minerilor care au murit în exploziile de sâmbătă.
Pe podul care duce spre mina Petrila, unul dintre mineri, cu o vechime de 15 ani, care sâmbătă se afla în subteran, a declarat corespondentului MEDIAFAX, sub protecţia anonimatului, că se afla la câţiva zeci de metri de locul în care a avut loc explozia, iar în momentul în care a auzit bubuitura a reuşit să iasă, luând cu el şi un coleg rănit, însă nu ştie cine era acesta. Minerul care a făcut declaraţia avea în braţe un bebeluş de doar câteva luni şi, întrebat dacă va mai coborî în mină, el a spus că o va face pentru copilaş.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Bolojan: Am semnat acest protocol pentru ca România să aibă un guvern stabil într-o perioadă dificilă
-
Crin Antonescu va fi candidatul comun pentru alegerile prezidenţiale. Propunerea va fi aprobată de fiecare partid al alianţei
-
Coreea de Nord ar putea trimite şi mai multe trupe şi drone în sprijinul Rusiei
Localnicii aprind lumânări şi în faţa Spitalului de Urgenţă Petroşani şi la un obelisc al minerului, aflat în faţa Casei de Cultură din Petrila.
Premierul Tăriceanu a ajuns, duminică, la ora 16.45, la Spitalul de Urgenţă din Petroşani, unde mai sunt internate şase persoane rănite în urma exploziilor produse în cursul după-amiezii şi serii de sâmbătă în subteranul minei Petrila.
Tăriceanu a declarat, duminică seară, după ce i-a vizitat pe răniţii de la Spitalul de Urgenţă din Petroşani, că va discuta cu conducerile Ministerului Economiei şi Companiei Huilei pentru a vedea dacă sunt necesare investiţii suplimentare în asigurarea condiţiilor de muncă.
La ieşirea din Spitalul de Urgenţă de la Petroşani, Tăriceanu le-a declarat ziariştilor prezenţi că i-a vizitat pe răniţi şi că a încercat să le ridice acestora moralul. Şeful Executivului a spus că va trebui ca autorităţile să aibă grijă ca răniţii în urma exploziilor de la mina Petrila să beneficieze în continuare de cele mai bune îngrijiri. Totodată, Tăriceanu a spus că va trebui acordat sprijin în special copiilor celor morţi sau răniţi în explozii, pentru a le da acestora posibilitatea să-şi continue studiile.
Premierul a mai spus că atunci când este vorba de un accident este obligatoriu să se facă o cercetare pentru stabilirea cauzelor acestuia şi a spus că nu vrea să facă aprecieri în privinţa accidentului, ci vrea să-i lase pe anchetatori să-şi facă treaba.
"Trebuie să aşteptăm rezultatele anchetei şi până atunci să fie evitată orice speculaţie pe marginea acestui subiect. Există un cadru legal care nu poate fi ocolit, prevederile legale trebuie aplicate", a spus Tăriceanu.
De la spital, Tăriceanu a mers la capela Bobocu, unde sunt cadavrele a doi dintre minerii salvatori scoşi sâmbătă din subteran, unde a stat câteva minute, după care a mers la mina Petrila.
Sâmbătă noapte, în zonă a ajuns şi preşedintele Traian Băsescu, şeful statului oprindu-se întâi la Spitalul de Urgenţă din Petroşani, unde i-a vizitat pe minerii aflaţi la Terapie Intensivă, iar apoi s-a îndreptat spre Petrila, unde a stat de vorbă cu conducerea Companiei Naţionale a Huilei.
După vizita la spitalul din Petroşani, Băsescu s-a declarat impresionat de atitudinea personalului medical de la spitalul din Petroşani, care a venit la serviciu, unii medici şi asistente fără să fie chemaţi.
Preşedintele Traian Băsescu a fost din nou, duminică dimineaţă, la Spitalul de Urgenţă din Petroşani, pentru a-i vizita pe răniţii care au rămas în unitatea spitalicească.
La locul accidentului de la Petrila, se ma aflau, duminică, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, şi ministrul Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO