Tăriceanu cere o soluţie rapidă pentru reluarea transportului public pe traseele din Ilfov

Premierul Tăriceanu a solicitat conducerii Ministerului Transporturilor şi Ministerului Internelor, în şedinţa de miercuri a Guvernului, să identifice cât mai curând soluţii pentru reluarea transportului public din judeţul Ilfov către Bucureşti, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse ministeriale.

Urmărește
48 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu cere o soluţie rapidă pentru reluarea transportului public pe traseele din Ilfov

Tăriceanu cere o soluţie rapidă pentru reluarea transportului public pe traseele din Ilfov (Imagine: Mediafax Foto)

"Premierul a cerut ca Ministerul Transporturilor şi Ministerul Internelor să prezinte în următoarea şedinţă de Guvern o soluţie pentru reluarea transportului RATB către Ilfov", au afirmat sursele citate.

Informaţia a fost confirmată ulterior de către purtătorul de cuvânt al Guvernului.

"Premierul a solicitat celor două ministere să fie găsit cadrul legal ca transportul pe liniile preorăşeneşti din judeţul Ilfov să fie reluat", a spus reprezentantul Executivului.

Primăria Capitalei a retras liniile RATB preorăşeneşti, care făceau legatura între judeţul Ilfov şi Bucureşti, explicând că protocolul încheiat cu Consiliul Judeţean Ilfov a expirat în 2007, iar liniile preorăşeneşti au asigurat, de atunci, deplasarea cetăţenilor înspre şi dinspre Ilfov în Bucureşti printr-o înţelegere de "bun simţ" făcută de RATB.

Primăria a anunţat, la începutul lunii iulie, că autobuzele RATB care asigură transportul public între Bucureşti şi Ilfov, dar şi pe legăturile preorăşeneşti din judeţul Ilfov nu vor mai circula pe aceste trasee, iar transportul călătorilor pe rutele respective va fi asigurat de firme private.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici