Prima pagină » Social » Patru persoane, printre care doi copii, au fost rănite în judeţul Iaşi după ce maşina în care erau a fost lovită de tren

Patru persoane, printre care doi copii, au fost rănite în judeţul Iaşi după ce maşina în care erau a fost lovită de tren

Patru persoane, între care doi copii, au fost rănite marţi seara, după ce maşina în care erau a fost lovită de un tren, în localitatea Vlădeni, judeţul Iaşi. Cei doi adulţi sunt în stare de inconştienţă.
Patru persoane, printre care doi copii, au fost rănite în judeţul Iaşi după ce maşina în care erau a fost lovită de tren
Ciprian Nedelcu
07 aug. 2018, 22:05, Social

Accidentul feroviar a avut loc marţi seară în localitatea Vlădeni, din judeţul Iaşi, unde un tren a acroşat un autoturism la trecerea la nivel cu calea ferată.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi au declarat că au fost anunţaţi despre producerea unui accident feroviar.

„Am fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident feroviar pe raza localităţii Vlădeni, din judeţul Iaşi. Din primele informaţii reiese că un tren a acroşat un autoturism la trecerea la nivel cu calea ferată. În autoturism se aflau patru persoane, respectiv doi adulţi şi doi copii. Conform acestor date, cei doi adulţi ar fi în stare de inconştienţă”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Anca Vîjiac.

Potrivit acesteia, la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de Poliţie, dar şi medicale.

Contactat telefonic, şeful Regionalei Iaşi a CFR, Constantin Axinia, a spus că încă nu a fost anunţat despre incident.

„Nu am fost încă informat. Urmează să vedem ce s-a întâmplat. În general, noi suntem anunţaţi dacă există defecţiuni majore la locomotivă”, a spus Axinia.