Neculai Gheban este graţiat, însă mai stă după gratii încă cel puţin 48 de ore până la publicarea în Monitorul Oficial a decretului de graţiere.
"Preşedintele a semnat graţierea însă clientul meu este în continuare în Penitenciar. Nu ştiu cât va mai rezista pentru că este bolnav şi timpul petrecut până acum în închisoare i-a afectat starea de sănătate. Chiar dacă pe 14 noiembrie am obţinut câştig de cauză şi s-a dispus întreruperea executării pedepsei trebuie aşteptat 10 zile lucrătoare până la eliberarea din închisoare. Nici graţierea nu este operaţională până la publicarea în Monitorul Oficial aşa că mai rămâne după gratii", a declarat avocatul Bogdan Gheaţă.
Bătrânul vrea să ajungă acasă, unde soţia sa plânge zi şi noapte.
"Tot s-a spus că sâmbăta asta, că cealaltă, imi dă drumul. Nu mai cred nimic. Baba e bolnavă acasă, eu aici. Sunt şi bolnav, e tare greu", a spus cu ochii in lacrimi Neculai Gheban dupa vizita fiicei sale.
Neculai Gheban a fost încarcerat pe 13 octombrie. Necazurile lui au început în 1997. O vecină a revendicat atunci şi a obţinut în instanţă 1.400 de metri pătraţi pentru care bătrânul nu avea titlu de proprietate. Bărbatul a refuzat să elibereze terenul, pe motiv că acolo a fost casa părinţilor săi. De aceea, a fost închis şase luni pentru nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti.