Tăriceanu şi Vosganian, reclamaţi la PICCJ pentru furnizare de date false în Parlament

Premierul Călin Popescu Tăriceanu şi ministrul Finanţelor Varujan Vosganian au fost reclamaţi la Parchetul instanţei supreme de Federaţia sindicală "Spiru Haret", care îi acuză pe demnitari că ar fi prezentat date false în Camera Deputaţilor când s-a discutat legea salarizării din învăţământ.

Urmărește
18 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu şi Vosganian, reclamaţi la PICCJ pentru furnizare de date false în Parlament

Tăriceanu şi Vosganian, reclamaţi la PICCJ pentru furnizare de date false în Parlament (Imagine: Mediafax Foto)

De fapt, Parchetul Înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie-Secţia de urmărire penală şi criminalistică a înregistrat două plângeri referioare la votul dat în Camera Deputaţilor asupra Ordonanţei Executivului privind majorările salariale cu 50 la sută ale profesorilor.

Contactat de MEDIAFAX, Biroul de presă al Ministerului Public susţine că într-una din plângeri aparţinând Academiei Caţavencu, s-a făcut referire la infracţiunea de subminare a economiei naţionale, astfel că reclamaţia a fost remisă de la Secţia de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului ICCJ la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), competentă în a soluţiona astfel de speţe.

Cea de-a doua plângere s-a înregistrat la Secţia de urmărire penală şi crimanlistică, unde procuror şef este Marius Iacob.

Astfel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Secţia de urmărire penală şi criminalistică, a solicitat conducerii Camerei Deputaţilor transcriptul discursurilor ţinute în plen pe 30 septembrie, de premier şi de ministrul Economiei, după votul privind Ordonanţa de Urgenţă 15/2008, în urma unei petiţii a Federaţiei sindicale "Spiru Haret".

Federaţia sindicală, sub semnătura liderului Gheorghe Isvoranu, îi acuză pe premierul Tăriceanu şi pe ministru Vosganian că ar fi prezentat în plenul Camerei Deputaţilor date false cu privire la majorarea salariilor profesorilor, ceea ce ar contraveni Legii răspunderii ministeriale.

De altfel, în 4 octombrie, Gheorghe Isvoranu, preşedintele Federaţiei "Spiru Haret", afirma că îi va da în judecată pe ministrul Finanţelor, Varujan Vosganian, şi pe premierul Călin Popescu Tăriceanu, pentru declaraţiile referitoare la decizia Camerei Deputaţilor de a majora salariile cadrelor didactice cu 50 la sută.

Tot atunci, ministrului Economiei şi Finanţelor, potrivit calculelor sale, spune că o creştere generalizată a salariilor bugetare cu 50 de procente ar echivala cu un deficit consolidat de şapte la sută din PIB anul viitor sau cu anularea tuturor investiţiilor din aceste sectoare.

Ulterior, depunerii plângerii federaţiei, procurorul şef secţie Marius Iacob şi procurorul Cătălin Ceort au cerut Camerei Deputaţilor transcriptul discursurilor rostite în plen de premier, ministrul Economiei şi de cel al Educaţiei, Cristian Adomniţei (demis între timp-n.r.) după votul la Ordonanţa 15/2008 privind salarizarea profesorilor.

În documentul trimis conducerii Camerei se arată că transcriptul acestor discursuri ţinute în plenul Camerei este necesar în interesul soluţionării unei cauze penale.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis ca secretarul general al Camerei să trimită o adresă Parchetului ICCJ prin care să informeze că stenograma şedinţei se află pe site-ul Camerei.

Potrivit articolului 72 din Constituţie, deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici