Tarifele la hotelurile de pe litoral cresc cu până la 30%
Tarifele la hotelurile de pe litoral vor creşte cu până la 30%, unii hotelieri aplicând majorările din 15 iulie, iar alţii din 20 iulie, a declarat secretarul general al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, Dragoş Răducan.

Tarifele la hotelurile de pe litoral cresc cu până la 30%
Răducan a precizat că decizia privind monentul din care se aplică majorările de preţuri depinde de politica de preţuri a fiecăruia.
"Locurile de cazare pentru litoral sunt vândute deja prin agenţii. În medie, în vârf de sezon, creşterea de tarife va fi de 10% pentru pachetele vândute prin agenţiile de turism, dar diferenţele de preţ între agenţii şi recepţie sunt foarte mari, ajungând la până la 40%", a spus Dragoş Răducan.
Hotelierii apreciază că în vârf de sezon, pe litoral, tarifele se vor majora cu 30%, o cameră la un hotel de două stele va costa între 250 şi 280 de lei pe noapte, la un hotel de trei stele între 300 şi 350 de lei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Fostul şef al armatei britanice: Europa trebuie să asigure securitatea Ucrainei dacă SUA nu o vor face
-
Jandarmeria Bucureşti, despre mitingul din Piaţa Victoriei: Un bărbat a fost prins cu un cuţit
-
Surse Reuters: Americanii şi ruşii s-au întâlnit în secret în Elveţia pentru a purta discuţii neoficiale despre războiul din Ucraina
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

