Tariful pentru stabilirea deprecierii autovehiculelor este de 243 lei sau 299 lei

Publicat: 01 07. 2008, 15:00
Actualizat: 06 11. 2012, 08:56

Potrivit RAR, sediile instituţiei sunt pregătite, începând de marţi, să aplice măsurile necesare pentru expertizarea şi stabilirea deprecierii autovehiculelor, măsură necesară în cazul maşinilor rulate de import.

"Registrul Auto Român are atributul tehnic să elibereze documentele necesare Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru calcularea taxei (de poluare – n.r.)", se arată într-un comunicat al RAR, remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX.

Persoanele care cumpără un autovehicul începând cu 1 iulie, dată de la care este percepută taxa de poluare auto, beneficiază de reduceri suplimentare celor decise deja prin ordonanţa de introducere a acestei taxe, calculate în funcţie de starea tehnică generală a maşinii, dotare şi vechime. Elementele de depreciere în funcţie de care este calculată taxa de poluare auto sunt evaluate contra cost de către Registrul Auto Român, iar cumpărătorii nemulţumiţi de valoarea taxei de poluare vor avea posibilitatea să conteste suma, apelând la un expert autorizat din cadrul Corpului Experţilor Tehnici.

După noua grilă, taxa creşte pentru maşinile noi vândute în România, în timp ce valorile scad la jumătate pentru autovehiculele Euro 1 şi Euro 2 cu motoare de până la 2.000 de centimentri cubi, taxa rămânând totuşi mai mare pentru automobilele vechi de import.

Plenul Senatului a adoptat, în luna mai, un proiect de lege care prevede anularea taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule şi restituirea sumelor încasate din această taxă, în termen de 90 de zile de la depunerea solicitării.

(Valoarea în euro a fost calculată la cursul BNR de marţi, de 3,6435 lei / euro)