Tarom a anulat o cursă şi a modificat alte 5 spre Grecia, din cauza grevei controlorilor de trafic

Tarom a modificat programul de operare al unor curse către şi dinspre Grecia din cauza grevei controlorilor de trafic eleni din 28 şi 29 iunie, a anunţat marţi operatorul aerian.

Urmărește
186 afișări
Imaginea articolului Tarom a anulat o cursă şi a modificat alte 5 spre Grecia, din cauza grevei controlorilor de trafic

Tarom a anulat o cursă şi a modificat alte 5 spre Grecia, din cauza grevei controlorilor de trafic (Imagine: Lucia Efrim/Mediafax Foto)

"Pasagerii afectaţi de aceste neregularităţi şi care aveau conexiuni cu alte zboruri sunt programaţi pe alte curse până la destinaţia finală, conform biletelor de avion pe care le deţin şi vor primi asistenţă pe aeroporturi", se arată într-un comunicat al Tarom.

Astfel, cursa de marţi ROT275 Bucureşti-Salonic va decola la ora 14:45 în loc de 15:35, iar zborul de întoarcere ROT276 Salonic-Bucureşti va pleca la ora 17:00, în loc de 17:50.

O altă cursă de marţi a fost întârziată cu două ore şi 45 de minute, respectiv ROT273 Bucureşti-Atena cu plecare la 21:25, în loc de 18:40 şi zborul ROT1274 Atena-Bucureşti care va decola la 23:45, în loc de ora 21:00.

Ultima cursă modificată de marţi este cursa charter ROT5315 Bucureşti-Heraklion cu plecare la ora 13:40 şi returul ROT5316 Heraklion-Bucureşti la ora loală 16:20.

Pentru miercuri au fost operate două modificări ale curselor către Atena şi Salonic, iar un zbor către capitala Greciei a fost anulat.

Astfel, cursa ROT 271 Bucureşti-Atena va decola la ora 11:30, cu trei ore şi jumătate mai târziu faţă de ora programată iniţial, iar cursa retur ROT 272 Atena-Bucureşti va pleca la 13:50, în loc de 10:20.

Cursa ROT 273/ROT 274 Bucureşti-Atena-Bucureşti, cursa cu program de după-amiază, a fost anulată, iar pasagerii au fost preluaţi de cursa de dimineaţă ROT271/ROT 272 din aceeaşi zi.

Ultimul zbor afectat de greva controlorilor este ROT275 Bucureşti-Salonic cu plecare de la ora 14:50 (în loc de 15:35) şi ROT276 Salonic-Bucureşti care va decola la 17:05, în loc de 17:50.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici