Vlas şi alte nouă persoane, obligate la plata a 750.000 de lei în dosarul FNI

Publicat: 04 06. 2009, 19:23
Actualizat: 06 11. 2012, 09:22

Potrivit minutei deciziei de joi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul FNI, Ioana Maria Vlas, în solidar cu SOV Invest, trebuie să plătească statului 75.000 de lei, din care 500 de lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu.

Tot în solidar cu SOV Invest mai au de plătit câte 75.000 de lei către stat şi Marian Petrescu (fost preşedinte al societăţii de administrare a FNI), Mihaela Sima (fost director economic al SOV Invest) şi Gavril Bătrân (membru al Consiliului de Administraţie al SOV Invest).

Instanţa supremă i-a obligat pe Ştefan Boboc (fost preşedinte al CNVM) şi Cezara Bebis la plata a câte 75.000 de lei, în solidar cu CNVM.

De asemenea, Marius Andrei, Mircea Costescu, Mircea Muscel şi Gheorghe Negura sunt obligaţi la plata a câte 75.000 de lei către stat.

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Societatea Gelsor şi CEC Bank trebuie să plătească statului câte 50.000 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

Ioana Maria Vlas rămâne cu pedeapsa de zece ani de închisoare în dosarul prăbuşirii Fondului Naţional de Investiţii (FNI), după ce magistraţii instanţei supreme au decis, joi, să menţină decizia Curţii de Apel Bucureşti de condamnare a acesteia.

Sentinţa în acest dosar este definitivă, astfel că Ioana Maria Vlas va fi reîncarcerată pentru executarea diferenţei de pedeapsă rămasă după scăderea perioadei petrecute în arest.