Teodora a obţinut 100/100 puncte, precizează ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu pe Facebook.
Echipa României a participat cu doi elevi la nivelul B2, cel mai înalt din concurs. Olimpiada Internaţională de Limba Germană este un concurs în care premiile se acordă în sistemul competiţilor sportive: un singur loc I (medalie de aur), un loc II şi un loc III pe fiecare nivel de organizare: A2, B1 şi B2.
„Teodora a înregistrat o premieră, această fiind singură medalie de aur obţinută de România în istoria Olimpiadei Internaţionale de limba germană. Felicitări şi colegului de echipă al Teodorei, Matei Florescu, elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Bucureşti! Felicitări doamnei profesor Silvia Socolescu (Colegiul Naţional “Traian” din Drobeta Turnu-Severin), care i-a pregătit la lotul naţional şi i-a însoţit în Germania. Rezultatul de excepţie se datorează în egală măsură şi profesorilor din şcolile în care învaţă cei doi olimpici, iar recunoştinţa şi mulţumirile mele se îndreaptă şi către ei. Felicitări doamna profesor Ingrid Irascu! Este o mare bucurie să pot felicita lotul olimpic al României pentru performanţă obţinută anul acesta la Hamburg, să-i pot felicita şi să le pot mulţumi profesorilor şi părinţilor!”, a scris ministrul.