- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (29.12.2016, 15:25)
- Departamentul Social - Mediafax
Taximetrist reţinut după ce i-ar fi furat unui client 6.000 de lei
Un taximetrist din Bucureşti, în vârstă de 32 de ani, a fost prins de poliţişti după ce ar fi ameninţat un client şi i-ar fi furat suma de 6.000 de lei din geantă, potrivit Poliţiei Capitalei.

Taximetrist reţinut după ce ar fi ameninţat şi i-ar fi furat unui client 6.000 de lei (Imagine: Sebastian Tataru / Mediafax Arhiva Foto)
Miercuri, poliţişti din cadrul Secţiei 9 au fost sesizaţi, prin intermediul 112, de către un bărbat, în vârstă de 61 de ani, cu privire la faptul că a fost victima unei infracţiuni de tâlhărie, în timp ce se afla într-un taxi, pe o stradă din sectorul 2.
"Din investigaţiile desfăşurate a reieşit faptul că persoana vătămată a luat un taxi pentru a se deplasa la domiciliu însă, în urma discuţiilor purtate cu şoferul, a menţionat faptul că în geanta pe care o avea asupra sa se afla o importantă sumă de bani. Ulterior, bănuitul a schimbat traseul de deplasare şi, când au ajuns în dreptul unei fabrici dezafectate din sectorul 2, prin ameninţare cu acte de violenţă, a determinat victima să coboare din autoturism, după care a plecat, însuşindu-şi în acest mod geanta persoanei vătămate, în care se afla suma de aproximativ 6.000 de lei", potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei Capitalei, remis MEDIAFAX.
În urma verificărilor, a fost identificat un bărbat în sarcina căruia a fost reţinută săvârşirea faptei, acesta fiind condus pentru audieri la sediul subunităţii.
Asupra acestuia, poliţiştii au găsit 2.000 de lei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată.







Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:00
-
ieri, 21:34
Geografia României va deveni materie separată la liceu, anunţă ministrul Educaţiei