Taximetriştii din Bucureşti renunţă la proteste, după ce au încheiat un protocol cu municipalitatea
Taximetriştii din Bucureşti au renunţat la protestele anunţate în perioada 10-31 august, după ce au încheiat un protocol cu Primăria Capitalei privind măsurile ce vor fi luate pentru combaterea taximetriei ilegale, între care şi constituirea unor echipe mixte de control.
Taximetriştii din Bucureşti renunţă la proteste, după ce au încheiat un protocol cu municipalitatea (Imagine din arhivă: Mihai Barbu/Mediafax Foto)
Potrivit Camerei Taximetriştilor Bucureşti, după întâlnirile cu primarul general Sorin Oprescu şi cu viceprimarul Victor Iovici a fost semnat un protocol privind măsurile de combatere a taximetriei ilegale în Capitală.
În protocolul încheiat între Primăria Capitalei şi Camera Taximetriştilor din Bucureşti se arată că municipalitatea va iniţia o hotărâre de CGMB prin care să fie adoptat articolul 62 din Legea 218/2009 privind transporturile rutiere.
Articolul 62 din Legea 218 pevede că "în cazul utilizării pentru transport a unui vehicul fără a se putea face dovada că se deţin următoarele documente valabile, după caz: licenţa de transport, copia conforma a acesteia, certificat de transport în cont propriu, copia conformă a acestuia, licenţa de traseu, autorizaţia specială de transport, autorizaţia de transport internaţional sau documentul de transport persoane prin servicii ocazionale, după caz, se suspendă dreptul de utilizare a autovehiculului prin reţinerea plăcuţelor de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare, aplicandu-se şi sanctiunea contraventională corespunzătoare".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Astfel, potrivit protocolului, începând de luni, 10 august, vor fi constituite, pe o perioadă de 60 de zile, echipe mixte de control formate din inspectori ai Primăriei Capitalei, poliţişti comunitari, poliţişti de la Rutieră şi reprezenanţi ai Camerei Taximetriştilor Bucureşti, pentru identificarea şi sancţionarea persoanelor care practică ilegal taximetria.
Persoanele care vor fi prinse că practică ilegal taximetria nu vor mai putea să îşi depună dosarul de autorizare timp de şase-12 luni de la momentul sancţionării. Maşinile folosite pentru activităţi ilegale de taximetrie vor fi ridicate şi depozitate într-un loc special amenajat, iar proprietarii vor plăti taxele şi cheltuielile aferente, conform protocolului.
De asemenea, s-a mai convenit ca Primăria Capitalei să elaboreze regulamentele de organizare şi funcţionare a activităţii de tip "Rent a Car".
Reprezentanţii Camerei Taximetriştilor Bucureşti precizează că dacă acest protocol nu va fi respectat până în 31 august vor relua protestele.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO