- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Telecabinele din Buşteni şi Sinaia nu funcţionează din cauza gerului
Telecabina din Buşteni nu a funcţionat sâmbătă, pentru a doua zi consecutiv, din cauza temperaturilor scăzute, iar telecabina din Sinaia a urcat doar până la cota 1400, cea de la cota 1400 până la 2000 fiind oprită, din cauza temperaturilor de -18 grade Celsius.
Telecabinele din Buşteni şi Sinaia nu funcţionează din cauza gerului
Potrivit şefului de instalaţie Gabriel Panac, telecabina din Buşteni, care face legătura între această staţiune, de la altitudinea de 900 de metri, până la Babele, la altitudinea de 2200 de metri, nu a pornit sâmbătă, din cauza temperaturilor extrem de scăzute, de minus 18 grade Celsius.
Aceasta este a doua zi consecutiv când telecabina de la Buşteni nu porneşte, după ce vineri, nu a funcţionat din cauza vântului care a suflat cu putere, atingând viteze de 20 - 25 de metri pe secundă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
România se alătură pe deplin spațiului Schengen începând cu ianuarie 2025
-
Ciucă: Al doilea zbor privat plătit de Nordis pentru Ciolacu, acum la Madrid. Menţin apelul să se retragă
-
Alegeri prezidenţiale 2024. Ce arată cele mai recente sondaje publicate. Cine ar putea intra în turul doi
-
Bucureştenii decid viitorul oraşului: Referendum crucial în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale. Iată ce trebuie să ştii
Gabriel Panac a precizat că dacă şi duminică vântul va sufla în rafale şi cu viteză mare şi se vor înregistra temperaturi la fel de scăzute, cabinele instalaţiei vor rămâne în staţiile de bază.
Şi în staţiunea Sinaia transportul pe cablu a fost afectat tot din cauza temperaturilor foarte scăzute. Telecabina din această staţiune a urcat doar până la altitudinea de 1400 de metri, cea de la cota 1400 până la 2000 fiind oprită, din cauza chiciurii depuse pe cabluri.
Acesta este motivul pentru care concursul de acrobaţii pe schiuri şi snowboard, anunţat de Primăria Sinaia, în calitate de organizator, şi care urma să se desfăşoare în snowpark-ul de la Valea Dorului, la 2.000 de metri altitudine, a fost amânat.
Marian Panait, consilierul primarului din Sinaia, a declarat că, în situaţia în care vremea va permite funcţionarea telecabinei, concursul se va desfăşura duminică, în caz contrar organizatorii urmând a stabili o altă dată de desfăşurare a acestuia.
Demonstraţia de acrobaţii pe schiuri şi snowboard era programată în cadrul unui eveniment denumit "Dragoste la înălţime", organizat cu ocazia Zilei îndrăgostiţilor. La concurs urmau să participe cupluri de îndrăgostiţi care să facă împreună sărituri cu schiurile sau placa, premiul pentru câştigători fiind o cartelă pentru transportul pe cablu din Sinaia şi Predeal.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO