Telegondola Sinaia: Executarea silită e suspendată. Primăria achită rata. Firma de leasing nu acceptă

Situaţia telegondolei de la Sinaia este în continuare incertă, Primăria susţinând că a achitat rata finală, în timp ce firma de leasing refuză să accepte plata spunând că nu există bază legală, iar procedura de executare silită în acest caz a fost suspendată temporar.

Urmărește
1232 afișări
Imaginea articolului Telegondola Sinaia: Executarea silită e suspendată. Primăria achită rata. Firma de leasing nu acceptă

Telegondola Sinaia: Executarea silită e suspendată. Primăria achită rata; firma de leasing nu acceptă (Imagine: Zoltan Racz/Mediafax Foto)

"Ieri am achitat şi ultima rată, în total 7,7 milioane de euro, bani proveniţi de la Guvernul României şi din bugetul local", a declarat pentru Pro Tv primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea.

Situaţia părea să fi fost remediată, însă este prea târziu. Firma de leasing are ordin de executare silită şi nu vrea să renunţe la instalaţie.

"Într-un gest nebunesc, acum mi-a virat banii pe ultima lună. Şi le-am returnat banii înapoi, ca sumă necuvenită. Eu nu înteleg cum au facut ei plata dacă nu au factură", declară pentru Pro TV Costin Marian Frâncu, patronul firmei de leasing Dunărea IFN, adăugând că există posibilitatea ca, la finalul procesului, să mute instalaţia de la Sinaia.

Judecătoria Sinaia a dispus, miercuri, cu o zi înainte de executarea silită a telegondolei din Sinaia de către firma de leasing Dunărea IFN SA, suspendarea provizorie a executării silite asupra telegondolei, hotărârea instanţei nefiind supusă niciunei căi de atac.

Potrivit încheierii de şedinţă remise MEDIAFAX, joi, de către Judecătoria Sinaia, instanţa a admis, cu o zi în urmă, cererea de suspendare provizorie a executării silite formulată de SC Transport Urban Sinaia SA, firmă care aparţine Consiliului Local Sinaia şi care administrează telegondola din localitate, ce face legătura între Cota 1000 şi Cota 1400 din Masivul Bucegi.

Conform documentului citat, în cadrul şedinţei de judecată firma care administrează telegondola a arătat că "Dunărea INF SA a adus la cunoştinţa debitoarei faptul că intenţionează să vândă telegondola, după intrarea în posesia acesteia pe calea executării silite, situaţie în care bunul nu ar mai putea fi recuperat de către utilizator de la pretinsa creditoare, în urma admiterii unei eventuale cereri de întoarcere executare silită, existând şi riscul de a nu putea fi recuperate eventualele sume ce au fost achitate, deoarece societatea creditoare a obţinut rezultate financiare dezastruoase".

Un alt argument invocat de către SC Transport Urban Sinaia SA în cadrul procesului de la Judecătoria Sinaia este faptul că executarea silită ar fi ilegală, întrucât somaţia primită are în vedere executarea unui bun mobil, în condiţiile în care telegondola este un bun imobil.

"Admite cererea de suspendare provizorie a executării silite formulată de contestatoarea SC Transport Urban Sinaia SRL, cu sediul în oraşul Sinaia (…) formulată în contradictoriu cu intimaţii SC Dunărea IFN SA (…) , Primăria Sinaia şi BEJ Mihai Goslan şi, în consecinţă: suspendarea provizorie a executării silite ce face obiectul dosarului nr. 486/2011 al BEJ Mihai Goslan - Ploieşti până la soluţionarea cererii de suspendare de către instanţă, în cadrul dosarului de fond. Prezenta încheiere nu este supusă nicunei căi de atac", se arată în dispoziţia emisă de instanţă miercuri.

Într-un comunicat dat publicităţii joi, Primaria Sinaia susţine că în prezent Telegondola Sinaia este achitată integral, ultima rată de leasing a fost plătită în avans, termenul de plată fiind 30 noiembrie 2011 şi că, după efectuarea acestei plăţi, "ca urmare a achitării integrale a instalaţiei, Primăria oraşului Sinaia a solicitat societăţii de leasing trecerea telegondolei în proprietatea sa".

Joi, aproximativ 400 de persoane, locuitori ai oraşului Sinaia, au organizat un protest spontan în zona telegondolei, manifestându-şi nemulţumirea faţă de demersurile societăţii Dunărea IFN SA. Protestul a avut loc în condiţiile în care la ora 10.00 era programată executarea silită care a fost suspendată prin hotărârea de miercuri a Judecătoriei Sinaia.

În urma suspendării, executorul şi firma de leasing nu s-au mai prezentat.

Autorităţile din Sinaia îl acuză constant pe prefectul de Prahova, Adrian Dobre, că s-a constituit în "avocatul" firmei de leasing.

Telegondola din Sinaia este disputată de Primărie şi de firma de leasing, respectiv Dunărea IFN SA, după ce Primăria Sinaia nu a achitat la timp o rată 300.000 de euro, dintr-un contract total de 7,6 milioane de euro, din care 2,3 milioane proveneau din fonduri guvernamentale.

"Dintr-un contract de 7,6 milioane de euro, mai era de achitat o rată de 300.000 de euro, care trebuia plătită în iunie. Rata nu a putut fi plătită pentru că telegondola nu a avut încasări în ultima perioadă, în condiţiile în care de regulă are, în medie, încasări de 200.000 de lei", declara, în urmă cu câteva zile, primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea.

În 25 octombrie 2011, autorităţile locale din Sinaia au primit o adresă prin care Dunărea IFN S.A anunţa rezilierea contractului de leasing şi începerea executării silite a debitului urmărit, ca urmare a întârzierii SC Transport Urban Sinaia S.R.L cu 90 de zile la plata ratei de leasing.

Săptămâna trecută, prefectul judeţului Prahova, Adrian Dobre, acuza autorităţile locale din Sinaia că, după ce au plătit deja şase milioane de euro, nu au achitat ultimele rate aferente contractului de leasing prin care a fost cumpărată telegondola, pierzând astfel telegondola în favoarea firmei de leasing care a finanţat cumpărarea instalaţiei.

"În momentul de faţă, există, printr-o decizie a instanţei, o rezoluţie prin care primăria este obligată să predea firmei de leasing această instalaţie, firma de leasing având la ora actuală posibilitatea să o liciteze şi să o vândă unui alt beneficiar. Acest contract se derulează de mai mult de 5 ani. Anul acesta trebuia să se finalizeze, vorbim de ultimele tranşe din acest leasing. S-au achitat de către Primărie aproximativ 6 milioane de euro dintr-un contract de aproape şapte milioane de euro. Legal, în urma contractului, avea obligaţia să achite până la sfârşit aceste obligaţii, ratele. În conformitate cu contractul, dacă nu îşi îndeplineşte aceste obligaţii, firma de leasing are dreptul de a prelua instalaţia şi a o revinde după trei rate neachitate, după 90 de zile de la data la care primăria şi Urban Sinaia (firma care aparţine consiliului local Sinaia şi care administrează telegondola - n.r.) a sistat plăţile", declara, în urmă cu mai puţin de o săptămână, prefectul Adrian Dobre.

Prefectul de Prahova anunţa controale ale Corpului de control al Prefecturii, avertizând că, în condiţiile în care se vor constata abateri, rezultatele vor fi trimise "către instituţiile abilitate să ia măsurile în consecinţă".

Prefectul de Prahova a mai spus că în aceste condiţii se pune problema dacă Primăria Sinaia mai este "capabilă" să ia parte la organizarea Festivalului Olimpic al Tineretului European, care este programat pentru anul 2013 pe Valea Prahovei.

"Primăria a semnat un contract de leasing nefiind atentă la toate clauzele contractului. Acum încearcă, prin diferite adrese, să arunce vina pe altcineva: pe Instituţia Prefectului, pe cetăţenii din Sinaia şi să se exludă din această culpă. Dar, dacă se citeşte contractul, se va observa că Primăria era obligată să facă o serie de lucrări şi să întreţină această instalaţie în bune condiţii de funcţionare, încă de la început", a mai spus Adrian Dobre.

Acesta a adăugat că, potrivit contractului de finanţare, noua societate care va cumpăra instalaţia are posibilitatea să o demonteze din zona respectivă şi să o ducă în altă zonă, pe cheltuiala Primăriei, a firmei care administra această instalaţie.

"S-ar putea să ne trezim că primăria Sinaia va fi obligată să plătească toate cheltuielile cu delocalizarea instalaţiei şi montarea ei într-o altă zonă. Suntem într-un moment în care nu ştiu dacă primăria va mai putea face ceva", a mai spus prefectul judeţului Prahova.

Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, firma de leasing IFN Dunărea SA îi are ca acţionari pe Costin Marian Frâncu, care este şi preşedinte-director general, pe Marilena Eugenia Frâncu şi pe Bogdan Sabin Frâncu. Acelaşi Costin Marian Frâncu este şi asociat în Dunărea SA, firma care a construit telegondola.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici