Telegondolele din staţiunile Sinaia şi Azuga au fost inaugurate

Telegondolele care înlocuiesc vechile instalaţii de transport pe cablu din staţiunile prahovene Sinaia şi Azuga au fost inaugurate, sâmbătă, însă cea din Sinaia nu funcţionează deocamdată, întrucât nu este autorizată de ISCIR.

Urmărește
12 afișări
Imaginea articolului Telegondolele din staţiunile Sinaia şi Azuga au fost inaugurate

Telegondolele din staţiunile Sinaia şi Azuga au fost inaugurate

Prima inaugurare a avut loc la Sinaia unde, odată cu deschiderea oficială a sezonului de schi, a fost pusă în funcţiune telegondola care face legătura între staţiune şi Cota 1.400.

Deşi funcţională, noua instalaţie nu transportă încă turişti, întrucât nu este autorizată de Inspecţia de Stat pentru Controlul cazanelor, recipientelor sub presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR), astfel că la plecare cabinele erau goale şi au urcat timp de cinci minute.

Primarul staţiunii Sinaia, Vlad Oprea, împreună cu reprezentantul constructorului "Dunărea SA" au explicat că instalaţia nu a primit autorizaţie de la ISCIR din cauză că Electrica Muntenia Sud a pus la dispoziţie abia în urmă cu două zile staţia de transformare a energiei necesară funcţionării telegondolei.

Nici zona din jurul telegondolei nu a fost amenajată. Zona care va cuprinde aproximativ 400 de locuri de parcare, va fi complet finalizată până la deschiderea viitorului sezon de schi, a afirmat Vlad Oprea.

El a precizat că, foarte probabil, telegondola va primi aprobare de la ISCIR şi va transporta primii turişti până la Crăciunul de anul acesta.

Telegondola de la Sinaia este o instalaţie tip 8-MGD, realizată de firma austriacă Doppel Mayr, are staţia de bază la altitudinea de 1.006 m, staţia de vârf la 1.416 m. Lungimea traseului este de 1.385 m, la o diferenţă de nivel de 410 m şi circulă cu o viteză de 6m/s, având o capacitate de transport de 1.700 persoane/oră.

Valoarea totală a investiţiei este de 7. 705.950 de euro, inclusiv TVA şi taxele aferente leasing-ului, Guvernul alocând pentru acest proiect 7.500.000 lei, restul de bani fiind investiţie a administraţiei locale, în urma unui contract de leasing.

Tot sâmbătă, în staţiunea Azuga de pe Valea Prahovei a fost inaugurată telegondola care are ca punct de plecare baza pârtiei Sorica. Potrivit primarului staţiunii, Adrian Purcaru, telegondola este autorizată ISCIR, iar toţi cei care vor dori să urce cu acest mijloc de transport pe cablu, nu vor plăti contravaloarea călătoriei în cursul zilei de sâmbătă.

Telegondola de la Azuga este o investiţie privată a firmei Romenergo şi costă aproximativ 5 milioane de euro.

Telegondola are 49 de cabine cu o capacitate de transport de 2.000 persoane/oră, urcă la o diferenţă de nivel de 550 m pe un traseu cu o lungime de 1.800 m şi deserveşte întreg domeniul schiabil al staţiunii Azuga care cuprinde pârtiile Cazacu, Sorica, Sorica Sud şi La Stână, ce se întind pe o lungime totală de 6 km.

Întrebat de ce telegondola de la Azuga, care are o capacitate de transport mai mare şi circulă pe un traseu mai lung, costă mai puţin decât cea de la Sinaia, realizată din bani publici, primarul staţiunii Sinaia, Vlad Oprea, a afirmat că cele două investiţii nu suportă comparaţie şi a explicat că preţul mai mare al telegondolei din Sinaia se justifică şi prin taxele de leasing şi dobânda aferentă contractului de leasing.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici