„Vom instala sistemul de telemedicină în Delta Dunării. Este vorba de un aparat EKG, un ecograf portabil, un sistem de monitorizare a parametrilor vitali”, a spus secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Adrian Streinu-Cercel, la conferinţa organizată cu ocazia lansării raportului „Delta Warning Report 2012. Sănătatea copiilor din Delta Dunării”.
Echipamentele vor intra în probe tehnologice începând de luni. „Este o acţiune utilă prin care poate fi pus un diagnostic de calitate, în baza căruia pot fi oferite îngrijiri de calitate. De asemenea, Ministerul Sănătăţii are încă un proiect care face parte din strategia pentru Delta Dunării. Acesta este însă pe termen lung şi vizează realizarea unui sistem de dispensare de telemedicină, în care la parterul clădirii sunt făcute consultaţiile, iar la etaj locuieşte medicul cu familia”, a mai spus secretarul de stat.
Adrian Streinu-Cercel a precizat că adulţii din Delta Dunării au probleme cu hipertensiunea, dar şi cu diabetul zaharat, de aceea un astfel de sistem ar permite un tratament constant şi corect al pacienţilor.
Secretarul de stat a făcut aceste precizări după ce a fost lansat raportul „Delta Warning Report 2012. Sănătatea copiilor din Delta Dunării”, care atestă faptul că accesul medicilor la pacienţii din această zonă este foarte dificil, distanţele fiind mari şi lipsind mijloacele de transport.
Situaţia din Delta Dunării este agravată de sărăcie sau lipsa asigurărilor medicale a unei părţi a populaţiei. Bolile parazitare reprezintă principala problemă a copiilor examinaţi, din cauza caracteristicilor de mediu ale zonei şi a alimentaţiei. De asemenea, 52 la sută dintre copiii incluşi în studiu au probleme stomatologice, iar 42 la sută au fost diagnosticaţi cu diverşi stafilococi în gât, se mai arată în raport.
„Am pornit proiectul pentru că sănătatea mediului nu există fără sănătatea oamenilor, iar copiii din Deltă sunt viitorii ei locuitori. Pentru unii, această consultaţie este prima din viaţa lor. Educaţia pentru sănătate în scopul prevenţiei medicale poate fi şansa oferită acestor oameni”, a spus preşedintele Asociaţiei Salvaţi Dunărea şi Delta, Liviu Mihaiu.
Asociaţia şi compania GlaxoSmithKline (GSK) au lansat miercuri raportul privind sănătatea copiilor din zonele izolate din Delta Dunării, care centralizează problemele de sănătate cu care se confruntă comunităţile din zonă.
Astfel, 513 copii, reprezentând peste 80% la sută din totalul copiilor cu vârste cuprinse între trei şi 15 ani, care locuiesc în zece localităţi izolate din zona Rezervaţiei Biosfera Delta Dunării, au beneficiat de analize şi servicii de asistenţă medicală primară şi de o campanie de educaţie pentru sănătate.
Concluziile raportului au menirea de a atrage atenţia autorităţilor că sunt direct responsabile de soarta oamenilor din rezervaţie, a mai spus Liviu Mihaiu.
Peste 70 la sută dintre familiile cu copii din această zonă nu au canalizare, apă curentă şi adesea nici apă potabilă, mulţi copii spunând că beau apă din Dunăre. Totodată, timpul de aşteptare a ambulanţei în zona Delta Dunării este în medie de 67 de ore, potrivit declaraţiilor celor intervievaţi.