Temperaturi sub cele specifice perioadei. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi
Miercuri, vremea se va menţine rece în ţară, deşi valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele din intervalul precedent, informează ANM.

Temperaturi sub cele specifice perioadei. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi
MIERCURI
ÎN ŢARĂ
Vremea se va menţine rece, deşi valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele din intervalul precedent. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 5 şi 14 grade, iar minimele între -3 şi 6 grade. În regiunile vestice, nordice şi centrale, vor fi înnorări şi precipitaţii slabe, însă pe arii restrânse, sub formă de ploaie, iar la munte, trecător, şi ninsoare. În restul teritoriului, cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane, unde va spulbera zăpada, dar temporar şi la cote reduse şi în estul ţării. În zonele joase de relief, mai ales noaptea, vor fi condiţii de ceaţă.
LA BUCUREŞTI:
Vremea se va menţine rece. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 11...12 grade, iar cea minimă de 0...1 grad. La sfârşitul nopţii, vor fi condiţii de ceaţă.
JOI
ÎN ŢARĂ
Vremea se va încălzi uşor, însă, majoritatea valorilor termice se vor situa sub cele, climatologic, specifice perioadei. Cerul va fi temporar noros şi, mai ales în orele dimineţii, cu precădere în zonele joase de relief, pe arii restrânse, va fi ceaţă. În nordul ţării - în cursul zilei, iar noaptea şi în vest şi în centru, pe spaţii mici, va ploua slab. Pe crestele montane, trecător şi izolat, vor mai fi ninsori. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, în special, la altitudini mari. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 7 şi 14 grade, iar cele minime între -2 şi 8 grade.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

