Incendiul izbucnit miercuri, 2 septembrie, în Parcul Naţional Domogled a fost stins după patru zile.
Sâmbătă, pentru asigurarea şi supravegherea zonei, a fost mobilizat un echipaj de pompieri din cadrul subunităţii Baia de Aramă, dar şi 2 lucrători ai Ocolului Silvic Tarniţa, precum şi 2 rangerii din cadrul administraţiei parcului.
Pentru stingerea incendiului, a acţionat un elicopter IGAv, dotat cu dispozitiv Bambi-Bucket, care a desfăşurat cinci misiuni, efectuând 20 de aruncări asupra focarului, ce s-a manifestat pe un versant stâncos, în zonă nefiind posibilă intervenţia terestră.
Luni, pompierii mehedinţeni vor stabili cauza probabilă a izbucnirii incendiului.
Primele estimări arătau că incendiul s-a manifestat în două focare mai importante, pe câte 2000 de metri pătraţi.