16 ore de INCENDIU în Ploieşti. Focul nu a fost stins încă

Publicat: 12 11. 2018, 08:19
Actualizat: 26 07. 2021, 18:24

Potrivit ISU Prahova, la locul incendiului sunt în continuare nouă autospeciale care intervin pentru lichidarea incendiului.

În total, au ars 5.000 de tone de mase plastice şi alte deşeuri.

Incendiul a izbucnit, duminică după-amiază, la un depozit de mase plastice din Ploieşti, situat în curtea unei societăţi comerciale. Flăcările s-au manifestat generalizat pe o suprafaţă de 8.000 de metri pătraţi, arzând o hală metalică şi baloţi de mase plastice în exterior.

ISU Prahova a sfătuit oamenii care locuiesc în zonă să nu iasă din casă, să închidă uşile şi ferestrele locuinţelor pentru evitarea pătrunderii fumului generat de incendiu, iar dacă se află în zona incendiului, să plece de acolo.

O autospecială de cercetare CBRN, destinată intervenţiei în cazul accidentelor nucleare, biologice, chimice şi radiologice şi pentru decontaminarea personalului de intervenţie, a mers la incendiul izbucnit în depozitul de mase plastice din Ploieşti.

Autospeciala de cercetare CBRN este destinată intervenţiei în cazul accidentelor nucleare, biologice, chimice şi radiologice şi pentru decontaminarea personalului de intervenţie.